Parlamentarii au aprobat recent o lege care prevede prelungirea până la sfârșitul lui 2018 a termenului în care putem cumpăra vechime în muncă. Mai mult, actul normativ, care a fost trimis la promulgare, prevede și posibilitatea de eșalonare lunară a acestei plăți
Persoanele care nu au acumulat suficienţi ani de vechime pentru a putea primi pensie de la stat îşi vor putea plăti și anul viitor asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat.
Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență nr.32/2017 pentru modificarea Legii nr.18/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii lungește perioada în care cei care au muncit dar nu au înregistrat vechime pot să-și plătească retroactiv dările către fondul de pensii.
Termenul nou: 31 decembrie 2018
„(1) Persoanele interesate prevăzute la art. 1 alin. (1) încheie un contract de asigurare socială, până la data de 31 decembrie 2018”, arată noul actul normativ proaspăt aprobat de parlamentari.
Perioada pe care o pot „cumpăra vechime” rămâne cea enunțată în Legea nr. 186/2016: „perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi și ultimii 5 ani anteriori acestei date”.
De asemenea, noul act normativ, care a fost trimis spre promulgare Președintelui Klaus Iohannis, prevede în continuare că persoanele care încheie contractele de asigurare socială pot face plata pentru vechimea cumpărată până 31 decembrie 2018, fie integral, într-o singură tranșă, fie eșalonat, în tranșe lunare.
Legea penalizărilor mai mici, aprobată
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, Legea care completează articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ia aceasta urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Noul act normativ, care va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în MO (probabil, săptămâna viitoare), se adresează persoanelor care în perioada 01.01.2011 – 16.07.2016 s-au înscris la pensie anticipată parțială în condițiile de penalizare a cuantumului pensiei. Practic, pentru această categorie de pensionari, penalizarea maximă va fi de 30%, față de 45% cât prevedea forma veche a articolului 65 din Legea nr.263/2010. ATENȚIE! Recalcularea se va face DOAR la cerere! Recalcularea poate fi solicitată la casa de pensii unde este arondat pensionarul și poate fi acordată persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.