Pensionarea anticipată, permisă în continuare

Deşi primul ministru Emil Boc a anunţat că românii nu se vor mai putea pensiona anticipat începând cu data de 1 iunie 2010, în realitate lucrurile nu stau nici pe departe aşa. La ghişeele caselor de pensii din ţară se primesc în continuare dosare de pensionare anticipată a persoanelor care îndeplinesc condiţiile cerute de lege deoarece executivul nu a modificat Legea 19/2000 privind pensiile.

La Casa de Pensii Cluj, două persoane aşteptau la rând, în această dimineaţă, pentru a-şi depune dosarele de pensionare anciticipată. După ce le-a venit rândul în faţa ghişeului, funcţionarul a preluat dosarele fără să ridice absolut nicio obiecţiune.

Unul dintre cei doi clujeni, R.L., care a lucrat în domeniul justiţiei, a declarat că până în prezent nicio modificare a legii pensiilor prin care să fie blocate pensionările anticipate nu a fost publicată în Monitorul Oficial. „Dacă nu a fost publicat nimic în Monitorul Oficial, înseamnă că legea veche e în vigoare. În România, legea civilă este doar pentru viitor, aşa că orice pensionare anticipată este posibilă doar după ce modificările la legea pensiilor vor fi publicate în buletinul oficial”, spune clujeanul.

La Cluj se preiau dosare

Directorul Casei de Pensii Cluj, Adriana Antoci a declarat că deşi s-a anunţat public că de la 1 iunie 2010 nu se mai preiau dosare de pensionare anticipată, în prezent instituţia pe care o conduce preia aceste cazuri.

„Este adevărat că preluăm dosare de pensionare anticipată deoarece prevederile care se referă la acest lucru din Legea 19/2000 nu au fost apărut în Monitorul Oficial”, susţine Adriana Antoci. Mai puține cereri Luna aceasta, numărul celor care şi-au depus dosarele de pensionare anticipată a fost mai redus decât de obicei deoarece oamenii nu cunosc faptul că îşi pot depune dosarele în continuare. Astfel, la Casa de Pensii Cluj în fiecare zi se depun, în medie, patru dosare, cu mult mai puţin decât în lunile în care oamenii ştiau că pot face acest lucru.

Adriana Antoci a mai declarat că la nivelul Casei de Pensii Cluj a existat în luna mai o creştere explozivă a numărului clujenilor care doreau să se pensioneze anticipat: „Am înregistrat în luna mai 615 dosare faţă de 175 câte primeam până la anunţul făcut de autorităţi că pensionarea anticipată nu va mai fi valabilă încând cu data de 1 iunie”.