Proiectul de lege privind pensiile speciale a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, cu 174 de voturi 'pentru', 81 de voturi 'contra' și 17 abțineri. Următorul pas îl reprezintă promulgarea de către șefului statului, dacă legea nu va mai fi oprită, din nou, de CCR.
Pensiile speciale vor fi impozitate suplimentar, în trepte, cu până la 20% pentru partea necontributivă, ceea ce reprezintă o scădere de câteva procente a veniturilor. În schimb normele de vechime și de vârstă urmează să se schimbe abia în zeci de ani.
Impozitarea pensiilor de serviciu, votată de Parlament
La ședință a participat și premierul Marcel Ciolacu, care a fost martorul unor discuții aprinse între politicienii de la putere și cei din opoziție. Unul dintre articole stabileşte că judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.
Începând cu 1 ianuarie 2024 magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică se pot pensiona şi beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de minimum 47 de ani şi 4 luni. Această vârstă de pensionare creşte cu câte 4 luni în fiecare an calendaristic, până la atingerea vârstei de pensionare de 60 de ani prevăzută la art. 211 alin. (1) din Legea 303/2004:
Cum se va realiza supraimpozitarea pensiilor speciale
Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării:
"De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţionala şi personalul de specialitate juridică prevazut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării", se arată în proiect.
La un moment dat, în timpul ședinței, deputatul PNL Florin Roman i-a acuzat pe cei din opoziție că sunt „ipocriți”:
„Vă întreb, nu aţi votat voi pensiile speciale la cei de la Consiliul Concurenţei, cei de la USR? Şi acum veniţi şi spuneţi că nu vreţi pensii speciale? Păi voi le-aţi votat. Nu fiţi ipocriţi, stimaţi colegi, pentru că sunteţi la fel de vinovaţi, voi, cei noi, ca şi cei pe care îi acuzaţi că sunt la fel de 30 de ani.
Ceea ce au încercat azi cei de la USR, ca să înţeleagă toată lumea, pe tehnică legislativă, prin ceea ce au depus în comisii ei nu vor să se schimbe nimic, ei vor ca să rămână la fel, pentru că acele amendamente, dacă ar fi fost adoptate, am fi avut o lege neconstituţională şi concluzia este că nu s-ar fi schimbat nimic”, a declarat deputatul PNL.
Metoda de calcul după aprobarea noii legi
În noua formă a textului de lege, pensiile speciale se impozitează astfel: pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%.
Pentru componentă necontributivă se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
- 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
- 15 %, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
- 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat
Pentru venitul lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
- 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
- 15 %, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
- 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Documentul poate fi consultat integral AICI.