Arabia Saudită, care administrează locurile sfinte ale Islamului sunnit, a anunțat joi „suspendarea temporară” a intrării pelerinilor la Mecca și Medina, din cauza coronavirusului.
„Ca măsuri proactive, preventive pentru a preîntâmpina pătrunderea coronavirusului (Covid-19), intrarea în Regat cu scopul Umrah (pelerinajul la Mecca) și/sau vizitarea Moscheii Profetului de la Medina sunt suspendate temporar”, a anunțat agenția de presă saudită.
Umrah este pelerinajul obișnuit, în afara sezonului de Hajj, care aduce milioane de musulmani la Mecca într-o perioadă de numai șase zile.
Următorul Hajj va avea loc la sfârșitul lui iulie și începutul lui august 2020.
Se pare că în luarea acestei decizii, autoritățile saudite au fost inspirate de experiența șiită a orașului sfânt Qom din Iran, care s-a dovedit un focar regional de coronavirus.
Arabia Saudită a anunțat de asemenea că vizele din țări cu „epidemii confirmate de coronavirus” vor fi suspendate temporar.
Riadul nu a menționat vizele pentru afaceri, în condițiile în care China este un partener comercial cheie al Arabiei Saudite.
Iranul are numărul cel mai mare de morți raportate din cauza coronavirusului, după China, iar pelerinajul de la Qon se pare că a contribuit la răspândirea bolii.
Ministrul de Externe iranian, Javad Zarif, a făcut un apel către țările vecine din Golf să se coalizeze pentru a crea un centru unic de control al epidemiei.
„Ca alți viruși – inclusiv terorismul – COVID 19 nu cunoaște frontierele”, a scris pe Twitter Zarif.
Însă apelul lui Zarif a fost întâmpinat cu închiderea frontierelor și suspendarea relațiilor comerciale, după ce peste 20 de cazuri au fost înregistrate în regiunea Golfului, care au fost identificate a-și avea originea în Iran.