Pe Soyuz: Primul astronaut danez la bord

O capsulă rusească Soyuz, având la bord primul astronaut danez care ajunge în spațiu și încă doi astronauți, a andocat vineri la Stația Spațială Internațională (ISS), potrivit agenției spațiale federale ruse Roskosmos.

Andreas Mogensen este primul astronaut danez care ajunge în spațiu, la bordul capsulei Soyuz fiind prezenți și astronautul kazah Aidin Aimbetov și cosmonautul rus Serghei Volkov, astfel echipajul de pe Stația Spațială Internațională având în prezent nouă persoane.

Aidin Aimbetov s-a alăturat misiunii de pe ISS, înlocuind-o pe cântăreața britanică Sarah Brightman, care a anunțat în luna mai că renunță la oportunitatea de a vizita avanpostul orbital. Mogensen și Aimbetov vor petrece zece zile la bordul ISS, iar Serghei Volkov, care a petrecut mai mult de un an de zile în diferite misiuni în spațiu, va sta 188 de zile.

Danezul a luat cu el în spațiu și figurine LEGO, marcă daneză reprezentativă la nivel mondial. Zborul a fost deopotrivă o premieră pentru astronautul danez, însă a reprezentat și marcarea celei de-a 500-a lansări de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.