Pe modelul Wuhan, la Baia Mare s-a construit un spital în zece zile

Autoritățile locale din Baia Mare au construit în regim de urgență, pe modelul Wufan, un spital care are 230 de paturi.

Investiția de un milion de euro, s-a derulat în doar zece zile, și a presupus dotarea clădirii în care funcționează Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, cu o sală de operație, o secție de terapie intensivă cu 30 de paturi, alte zeci de saloane cu două paturi și toalete proprii etc.

Potrivit unor informații oficiale, în cadrul acestei clădiri, care urmează să fie reabilitate printr-un proiect european de mare amploare, va funcționa un spital suport pentru Covid, asta însemnând că toți pacienții care sunt infectați dar suferă și de alte patologii acute sau cronice să fie internați aici și tratați.

Autoritățile locale s-au mobilizat și au organizat spitalul suport, care va fi integrat Sistemului Național pentru Covid 19. Astfel, va exista o secție de terapie intensivă, complet echipată, cu cu 30 de paturi și tot atâtea aparate de ventilat mecanic. În plus, vor mai exista alte 200 de paturi, unde pacienții cu simptome medii de Covid 19, vor fi internați și monitorizați. ”În ultimele 10 zile, la Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr Nicolae Rușdea” s-a lucrat zi și noapte pentru a amenaja, moderniza și dota unitatea pentru a putea fi primiți pacienți infectați cu virusul care face ravagii în toată lumea. Este vorba despre o finanțare exclusiv a Primăriei Baia Mare. Avem acum secție de terapie intensivă, dar și sală de operații, inclusiv pentru cezariene și alte secții necesare pentru tratarea pacienților cu diverse afecțiuni, dar care sunt infectați cu acest virus”, a scris primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș pe pagina lui de facebook.

Investiția derulată pe repede înainte a costat un milion de euro, în cursul zilei de miercuri, 8 aprilie a.c., spitaluil suport fiind inaugurat. ”Sperăm să nu fie cazul să lucreze la capacitate maximă”, a mai comentat primarul.