Moartea dinamovistului Patrick Ekeng este obiectul unei anchete criminalistice şi poate, sub imperiul emoţiei, unele lucruri le exagerăm acum sau, dimpotrivă, nu dăm atenţie unor aspecte care, mai târziu se vor dovedi vitale pentru a înţelege ce s-a întâmplat.

Am făcut asta şi acum 16 ani, în noiembrie 2000, când Cătălin Hâldan, căpitanul de atunci al dinamoviştilor, s-a prăbuşit pe teren. Ne-a furat emoţia că un tânăr în plină forţă a murit cu zile, s-a strigat, s-au făcut statui, una dintre galeriile stadionului a luat numele celui căzut „în luptă” şi... îmi puteţi spune un singur vinovat? Eu am căutat în arhive şi nu am găsit. Poate că acum va fi altfel, cazurile seamănă perfect şi poate cel de acum va avea o finalitate.

În 2000, am aflat - după mult timp - că fotbalistul, secerat la 24 de ani, a murit de inimă, pur şi simplu virusul hepatitei C i-a afectat cordul şi a cedat în timpul meciului de pe stadiounul din Olteniţa.

Rememorând cercetarea făcută de Parchetul Olteniţa acum 16 ani - anchetă pe care mi-o amintesc destul de bine, descriind-o ca reporter - înţelegem cum se va ancheta acum. Un episod important este stabilirea cauzei atacului suferit de fotbalist pe teren. La Hâldan virusul fusese depistat, dar nimeni nu l-a oprit de la efort. Ca şi acum, cercetarea de atunci s-a axat pe medicul echipei. Medicul lui Dinamo, când a murit Hâldan, era Mircea Lucaciu. După un timp, s-a aflat că el nu ştia că virusul poate ataca inima. I-a palpat ficatul, nu era mărit şi Hâldan a intrat pe teren. De fapt, Hâldan nu a mai efectuat niciun test legat de hepatită, de la momentul când s-a constatat că e purtătorul virusului până a murit. Căpitanul dinamovist a mers, totuşi, la controale suplimentare cardio, dar acelaşi medic nu a ridicat rezultatele. A făcut-o pe 6 octombrie 2000, la o zi după ce tânărul murise sub ochii săi. Nici Hâldan n-a spus că medicul care-i făcuse testele la efort îi recomandase alte analize, dar nu era de datoria lui să facă asta.

Prima parte a anchetei va consta, aşadar, în a depista cauza stopului cardio-respirator. Şi eventuale responsabilităţi pentru că un jucător nu este oprit de la efort.

Urmează intervenţia de pe teren. Acum îl vedem la uşa poliţiei pe Liviu Bătineanu, medicul echipei, dând explicaţii, atunci a fost luat la întrebări Mircea Lucaciu. La Hâldan intervenţia ce a avut loc imediat după ce acesta a căzut pe teren a fost şocantă: Lucaciu i-a înfipt ace de acupunctură în cap! Aşa credea el că se face resuscitare. Dar puţine lucruri şocau cu adevărat România la sfârşitul anilor ’90, începutul anilor 2000!

Poate credeţi că medicul Lucaciu avea să dispară din peisaj după ce a gestionat cazul lui Cătălin Hâldan aşa cum a făcut-o. Nu, după un timp s-a întors chiar medic la Dinamo, apoi şi-a deschis o clinică de medicină sportivă la Oradea. O găsiţi şi acum pe internet. Oferă şi servicii de acupunctură.

Mă opresc aici şi afirm că absenţa oricărui vinovat pentru tragedii cum a fost cea a lui Cătălin Hâldan este printre cauzele furiei de astăzi.

O consecinţă ar fi trebuit să fie conştientizarea importanţei semnăturii care-i permite unui sportiv să intre pe teren şi, evident, instructajul de prim ajutor. Priviţi ce se întâmplă acum, când nici măcar medicii nu cad de acord asupra măsurilor care ar fi trebuit luate.

Faptul că la Patrick Ekeng a apărut o salvare e o consecinţă a morţii lui Hâldan, acum 16 ani. Atunci, pe stadionul Olteniţa a apărut o Dacie combi, vopsită în culorile salvării, având doar o targă, un şofer şi un brancardier. La spitalul unde a murit Hâldan, au ajuns claie peste grămadă medicii echipelor care se înfruntaseră pe teren, un maseur, brancardierul şi şoferul. În cele 4 minute de drum până la spital, brancardierul a ţinut portbagajul deschis, pentru ca pacientul să aibă aer!

Chiar şi pentru România acelor ani, relatările au fost şocante şi s-a schimbat legislaţia. Acum sunt salvări la competiţiile sportive.

După cazul Ekeng ce se va întâmpla?

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.