Pe cine ar fi votat românii din America?

Imigranţii români aflaţi pe teritoriul SUA sunt la fel de interesaţi ca şi americanii de viitorul acestei ţări. Atât McCain, cât şi Obama au avut o poziţie pozitivă faţă de imigranţi, ambii fiind susţinători ai reformei imigraţiei. Chiar dacă românii din SUA au fost împărţiţi între tabăra republicanilor şi a democraţilor, indiferent de preferinţele politice, îşi doresc cu toţii să obţină mai uşor cetăţenia americană, împreună cu drepturile aferente.

Cristi Văduva (24 de ani), emigrat în SUA în urmă un an şi jumătate, ar fi votat pentru Obama dacă ar fi avut dreptul. "Chiar dacă locuiesc în Alabama, un stat cunoscut ca fiind republican, l-am simpatizat pe Obama. Motivele principale ar fi războiului din Irak şi criza economică. Obama a ştiut să vorbească pentru toată lumea, nu s-a încurcat în declaraţii filozofice şi teorii pompoase. A ştiut să atragă tinerii simpatizanţi, a avut foarte mulţi voluntari şi probabil acesta a fost elementul cheie în câştigarea alegerilor. America a ales schimbarea şi sper să fie o schimbare în bine", a mai declarat Cristi, în urmă cu câteva ore. Un alt român, care s-a stabilit în SUA acum opt ani, Vali Cofaru, s-a declarat la rândul său un susţinător al candidatului democrat. "În mare parte, Obama înseamnă o mare speranţă de schimbare, o schimbare care a fost şi este necesară, în aceste momente, în USA. În plus, cred că Obama va aduce o schimbare şi pe planul imigraţiei. Pare mult mai deschis pentru acceptarea de noi legi în privinţa stabilizării imgranţilor actuali de pe teritoriul USA şi a celor care vor veni şi pentru restabilirea ordinii interne în USA. Iar acest lucru implică, fără dar şi poate, stabilirea situaţiei imigranţilor". În programul de campanie, câştigătorul mandatului prezindeţial cu 51%, Barack Obama, a inclus şi acel segment al imigranţilor. El susţine în acest sens securitatea sporită la graniţe şi o nouă metodă legală de a oferi cetăţenia americană unora dintre imigranţi.

Mariana Toader, din Florida, emigrată din România în rumă cu trei ani, este de părere că Obama este preşedintele de care SUA are nevoie în aceste momente. "Situaţia economică prin care trece America acum îi va da noului preşedinte o mare provocare. Unii sunt de părere că este o situaţie similară cu cea din timpul mandatului lui Roosevelt. Criza actuală ne atinge pe toţi, americani sau imigranţi deopotrivă. Cu toate acestea, am speranţa că mesajul adresat imigranţilor, cum că va încerca să ofere ceteţenia americană unui număr cât mai mare, este unul real şi nu va fi pus în umbră de alte priorităţi".

McCain a susţinut reforma imigraţiei „Aş fi votat cu McCain pentru că reprezintă un spectru politic cu care mă identific mai mult şi este candidatul republican care a susţinut reforma imigraţiei în favoarea celor care sunt în prezent «ilegali» în SUA“, spune Marcel Petruţiu, 31 de ani, student într-un program MBA (Master of Business Administration) la University of Wisconsin Madison.

Marcel este din Bistriţa şi a ajuns în SUA în 2005 prin programul Loteria Vizelor, dar încă nu are drept de vot. În schimb, l-au interesat aceste alegeri şi crede că Obama nu a făcut mai mult decât spectacol: „Nu votez cu persoane cu aură mesianică, gen Che Guevara, pentru că nu se ştie ce se întâmplă. Prefer principiile în locul oratorismului demagogic. Obama este un bun orator, care le promite tuturor fix ceea ce vor să audă. În general, el este votat de persoane cu priorităţi diferite şi uneori diametral opuse. Asta îmi ridică mari semne de întrebare asupra viitorului preşedinte Obama“. Pe Marcel îl interesează şi politica din România, pentru că ar vrea să se întoarcă în ţară. „În afara câtorva persoane, sub 5, politicienii români sunt lamentabili.

Planul este să mă întorc. Dar nu o voi face într-o Românie condusă de un Gigi Becali, o Românie în care lucrătorii din administraţia publică pot să câştige fără să creeze valoare economică, ci doar obstacole pentru cei care vor să lucreze cinstit, sau o Românie, Doamne-fereşte!, sub influenţa Rusiei“, spune acesta (Sanda Nicola, din Chicago).

CITIŢI ŞI: Obama promite schimbarea

Americanii au votat schimbarea | VIDEO