Democrat-liberalii au fost numiţi de Parlament în Consiliul de Administraţie. Ioan Stanomir a fost schimbat cu o activistă devotată
Partidul Democrat Liberal şi-a primit locurile în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Noul Consiliu a fost validat ieri de plenul reunit al Parlamentului, cu 258 de voturi "pentru" şi 9 "împotrivă". Astfel, propunerile PDL, Ada Meseşan şi profesorul universitar Radu Carp, vor face parte din CA al TVR. Profesorul universitar, Ioan Stanomir a fost scos de pe lista de propuneri înaintate de PDL şi înlocuit cu Ada Meseşan. Potrivit unor surse din PDL, această decizie a fost votată luni de conducerea acestui partid, pe motiv că Meseşan "a luptat" pentru PDL. Stanomir a condus Comisia Prezidenţială pentru Modificarea Constituţiei, precum şi Institutul pentru Condamnarea Crimelor Comunismului. La începutul verii, când USL a anunţat că nu va permite PDL să ocupe nici un loc în CA-ul TVR, tot Stanomir era susţinut de democratliberali. Acum, când s-a ajuns ca PDL să-şi poată ocupa locurile în conducerea televiziunii publice, Stanomir a fost retras peste noapte. De asemenea, tot din partea grupurilor parlamentare ale PDL, Ion Lucian Catrina şi Paul Călin Botez vor îndeplini funcţiile de membri supleanţi ai CA al Societăţii Române de Televiziune (SRTV). Astfel, faţă de componenţa votată în iunie, USL a pierdut câte un reprezentant titular - Anne Jugănaru (PSD) şi Irina Radu (PNL). Din partea celorlalte partide au fost reconfirmaţi ca membri titulari ai C.A al SRTV: actualul preşedinte- director general Claudiu Săftoiu, Lucia Hossu-Longin(PNL), Claudiu Brînzan şi Cristian Niţulescu (PSD), Nagy Zoltan Levente (UDMR), precum şi Nicoleta Nicolicea (UNPR). Desemnarea actualului Consiliul de Administraţie al TVR a avut loc în condiţiile în care fostul Consiliu a fost desfiinţat, după ce Curtea Constituţională a admis, în 26 septembrie, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 26 iunie de numire a noii conduceri a TVR, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL. Atunci, PDL a susţinut că decizia nu corespunde algoritmului politic. CITIŢI ŞI:
- PDL îşi primeşte locurile în CA-ul televiziunii publice