PDL-istul Păsat, "reţinut" la locul de muncă

Cu opoziţia în rol de spectator, deputaţii puterii au blocat în parlament cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă a colegului lor, acuzat de şantaj şi corupţie.

"Pildele" lui Traian Băsescu n-au prins la PDL-işti şi nici la colegii lor de guvernare, care l-au "salvat", ieri, pe Dan Păsat de la arest.

Rămaşi singuri în faţa urnelor, după ce parlamentarii PSD, PNL şi PC s-au abţinut de la vot, deputaţii puterii nu numai că nu s-au mobilizat la prezenţă, dar aproape un sfert dintre ei au votat împotriva cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă a deputatului PDL acuzat de şantaj.

Astfel, din cele 154 de voturi exprimate, patru au fost anulate, 116 au fost "pentru" şi 34 "împotrivă".

"Decizia PDL a fost de a vota favorabil solicitării DNA, iar în acest moment avem 34 de voturi împotrivă, fără să ştim cui aparţin. Pentru că nu avem un vot transparent, este imposibil să ştim ce s-a întâmplat cu exactitate, atât la PDL, cât şi la colegii din arcul guvernamental", a spus deputatul PDL Sulfina Barbu după ce a văzut că solicitarea procurorilor nu a trecut de plen.

"Am dat posibilitate puterii să dea vot de arestare, dacă dorea să o facă", a comentat din tabăra opoziţiei deputatul PC Bogdan Ciucă.

Ajutat prin absenţă

Dacă puterea ar fi vrut să fie aprobată cererea de arestare atunci şi-ar fi adus la urne toţi cei 179 de deputaţi. Dintre aceştia 167 ar fi trebuit să voteze "pentru". Aşa, ieri, au lipsit 22, jumătate numai de la PDL. Mai mult, democrat-liberalul Cristian Boureanu, aflat în sală pe tot parcursul şedinţei, s-a retras când a venit vremea votului.

Un alt deputat din arcul guvernamental, Nicolae Păun, de la minorităţi, s-a abţinut precum opoziţia. Elena Udrea a venit în grabă la parlament pentru a vota, intrând în sală la câteva secunde după ce fusese înregistrată ca absentă. Miniştrii Ioan Botiş, Gabriel Oprea şi Laszlo Borbely n-au ajuns însă la vot.

"Este vot secret şi votul dânşilor. Eu solicit un singur lucru: mă ştiu nevinovat, solicit DNA să-mi trimită dosarul în instanţă", a spus şi Dan Păsat, după ce a aflat rezultatul votului.

ACUZAŢIILE PROCURORILOR

Şantaj, folosirea influenţei şi utilizarea de informaţii de serviciu 

  • Cristian Şt. Vasilcoiu

Deputatul Dan Păsat este acuzat de procurorii anticorupţie de comiterea a trei infracţiuni de şantaj, de efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, utilizând informaţii obţinute prin prisma atribuţiilor sale, şi de folosirea influenţei de parlamentar şi secretar general al PDL Giurgiu, în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), deputatul PDL Dan Păsat şi-ar fi folosit influenţa asupra mai multor primari de pe raza judeţului Giurgiu, dar i-ar fi şi ameninţat pe unii dintre aceştia, pentru a acorda firmei sale - Prod Invest SRL - contracte publice.

Dan Păsat, zis "Şefulică"

Mai mult, precizează surse din cadrul DNA, Dan Păsat ar fi exercitat presiuni asupra unor edili, dar şi asupra administratorilor unor societăţi comerciale, în vederea anulării unor licitaţii deja finalizate şi a reluării acestora, astfel încât firma Prod Invest să câştige respectivele contracte.

Unii dintre primari i s-au opus, precum cel al comunei Toporu. Alţii însă i se adresau la telefon cu apelative gen "Dom’ patron", "Şefulică", "Dom’ deputat’" sau, simplu, "Şefu’" - precizează surse apropiate anchetatorilor.

"Va începe măcelu’"

În plus, administratorul unei societăţi comerciale care, iniţial, a cedat "rugăminţilor" lui Dan Păsat, cesionându-i, în subantepriză, mai multe contracte publice, a fost, la rându-i, ameninţat atunci când nu a mai putut face faţă cererilor deputatului. "Va începe războiu’", "Va începe măcelu’", "Să nu-mi daţi ocazia să vă termin, eu cunosc tot felu’ de lume" - i-a replicat Păsat afaceristului, martor în dosarul instrumentat de DNA, convorbirile telefonice dintre cei doi fiind interceptate, precizează surse judiciare.

Pe lângă ameninţările ce induceau posibilitatea unor repercusiuni de ordin politic, financiar şi juridic, deputatul Dan Păsat s-a folosit, pentru a-şi impune punctul de vedere, şi de un interlop local, Marian Constantin, cunoscut drept "Boxerul".

Se afla în incompatibilitate

Procurorii anticorupţie mai arată că Dan Păsat s-ar fi ocupat personal de afacerile SC Prod Invest, unde deţine 50% din acţiuni, fapt ce reprezintă o incompatibilitate cu funcţia de deputat.

"Când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul (Dan Păsat - n.r.) a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă", se precizează într-un comunicat al DNA.

Cât despre primarii şantajaţi, aceştia sunt membri ai mai multor partide politice, nu numai ai PDL, pe care Păsat îl reprezenta la nivel local din funcţia de secretar general.

5.933 de file de dosar

Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Dan Păsat în urmă cu aproape un an, mai exact pe 18 februarie 2010. Iar dosarul întocmit pe numele acestuia este unul voluminos, însumând nu mai puţin de 5.933 de file, adunate în 18 volume.

Potrivit legii, DNA i-a înaintat ministrului justiţiei solicitarea de a sesiza Camera Deputaţilor, în vederea încuviinţării arestării lui Dan Păsat. Plenul Camerei Deputaţilor a respins însă, ieri, solicitarea anchetatorilor.

"Va începe războiu’. Va începe măcelu’. Să nu-mi daţi ocazia să vă termin, eu cunosc tot felu de lume.", DAN PĂSAT, către martorul-cheie în ancheta DNA