PDL şi-a validat astăzi listele de candidaţi. VEZI unde candidează liderii ARD şi cine a rămas pe dinafară

Colegiul Director al PDL s-a întrunit astăzi pentru a valida listele de candidaţi ai ARD pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

UPDATE 7: O problemă ar putea avea şi Maria Stavrositu întrucât organizaţia PDL Constanţa nu vrea să accepte o nouă candidatură a acesteia, din pricina conflictelor pe care aceasta le-a întreţinut în ultimii patru ani în interiorul filialei. Vasile Blaga va încerca, în zilele următoare să medieze conflictul. UPDATE 6: Lansarea candidaţilor ARD va avea loc în jurul datei de 1 noiembrie. UPDATE 5: Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că au fost "mici probleme" şi că mai trebuie să poarte discuţii cu organizaţia din Brăila. Blaga spune că listele vor fi gata până luni. Preşedintele PDL a mai declarat că unii dintre cei care doreau să candideze şi-au depus deja dosarele la Comisia de etică şi, neîntrunind criteriile de integritate, s-au retras. Printre cei care nu vor candida pentru un nou mandat se numără şi Brânduşa Novac, manager al Circului Globus, găsită incompatibilă de ANI pentru că a cumulat această funcţie cu cea de deputat. Nici Sever Voinescu nu va candida. PDL şi-a impus punctul de vedere. Nici Ştefan Pirpiliu, nici Dănuţ Liga, plecaţi din PDL către Forţa Civică, nu se vor regăsi în oferta ARD pentru Parlament. La fel şi Marian Sănuiţă, fost membru PSD şi UNPR. UPDATE 4: Reuniunea s-a încheiat. Preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, a confirmat că Elena Udrea va candida pentru un mandat de deputat într-un colegiu din Neamţ. Conform spunselor lui Vasile Blaga, lui Teodor Baconschi i s-a dat un colegiu la Iaşi, "în Copou", după cum s-a exprimat Blaga. MRU va candida la Senat, la Arad, iar Mihail Neamţu tot acolo, dar la Camera Deputaţilor. Lui Theodor Paleologu i s-a oferit un colegiu în sectorul 2, dar acesta, spun surse din PDL, este nemulţumit pentru că nu este sigur că este eligibil. UPDATE 3: Iritat că, de câte ori iese, ziariştii îl întreabă la ce judeţ s-a ajuns cu validarea listelor, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a replicat: "Am ajuns la litera J", ironia fiind că nu există judeţ cu litera J. "J de la Jilava", i-a replicat cineva. UPDATE 2: Sever Voinescu, fost purtător de cuvânt al partidului, pare să fie pierdut ocazia unei candidaturi anul acesta. Surse din PDL spun că acesta ar fi solicitat un colegiu în Diaspora, mai precis în SUA, dar cererea sa ar fi venit prea târziu. UPDATE 1: Listele de candidaţi se validează pe rând, fiecare judeţ în parte. În acest moment, candidatura lui Mihai Răzvan Ungureanu la Arad, într-un colegiu senatorial, este bătută în cuie. La fel şi candidatura lui Mihail Neamţu, liderul Noii Republici, la Camera Deputaţilor. Faţă de oferta electorală de acum patru ani, au survenit câteva schimbări. Astfel, Vasile Blaga nu mai candidează la Bucureşti, ci la Timiş. Cristian Boureanu s-a mutat din Argeş la Vaslui. Sever Voinescu a anunţat că nu ar mai fi interesat să candideze, iar fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a avut dificultăţi în a-şi găsi un loc şi a anunţat ieri că lasă soarta sa la mâna partidului. Elena Udrea este curtată de mai mult filiale, printre care Neamţ, Harghita şi Suceava. După validare, candidaţii vor fi cernuţi prin filtrul Comisiei de etică a Alianţei România Dreaptă, pentru a se verifica dacă întrunesc criteriile de integritate. Printre acestea, să nu fi făcit afaceri cu bani publici, să nu fi colaborat cu fosta Securitate, să nu fie cercetaţi pentru acte de corupţie sau incompatibilitate şi să aibă o imagine publică bună. CITIŢI ŞI:

  • Monica Macovei: Nominalizarea candidaţilor ARD e răspunderea partidelor, nu a Comisiei de Etică
  • Baconschi, resemnat: "Parlamentul arată suficient de bine şi fără mine"
  • Udrea: Nu am probleme cu criteriile de integritate
  • Macovei n-o vrea pe Udrea candidat din cauza unei "aversiuni personale"
  • Candidaţii PDL, la judecata Monicăi Macovei