PDL Bucureşti cere funcţionarea camerelor video în secţiile de votare din şcoli

PDL Bucureşti le cere primarilor de sectoare să ignore adresa trimisă de prefectul Capitalei privind întreruperea funcţionării, pe perioada votării la referendum, a camerelor de supraveghere video din secţiile de votare organizate în şcoli, potrivit mediafax.ro.

"Premierul Victor Ponta, prin intermediul prefectului Capitalei, Georgeta Gavrilă, a interzis funcţionarea sistemelor de filmat montate de ani de zile în unităţile şcolare unde sunt organizate şi secţiile de vot. Abuzul este oficializat printr-o adresă a prefectului Bucureştiului trimisă primarilor de sectoare din Capitală. Ordinul prefectului din Bucureşti este ilegal şi abuziv deoarece încalcă şi deformează grosolan Hotărarea BEC nr. 13/2012 care prevede ca în cabinele de vot să nu fie permise camere video sau foto", se arată într-un comunicat transmis de PDL. "Doar BEC este cel care poate dispune funcţionarea sau blocarea sistemelor de filmat din secţiile de vot", menţionează sursa citată. De asemenea, PDL susţine că judeţul Alba a fost "invadat, peste noapte", cu materiale electorale prin care oamenii sunt îndemnaţi să meargă la vot.

"Materialele sunt "semnate" de preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, membru al PDL. Organizatia PDL Alba a făcut plângere penală împotriva USL pentru furt de identitate", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii PDL mai atrag atenţia că, în ultima zi de campanie, primarul USL Robert Negoiţă a trimis echipe care să strângă semnături solicitând datele personale ale cetăţenilor.

"Solicitarea datelor cu caracter personal în plină campanie electorală: codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate şi adresa arată intenţia clară de a încălca legea şi de a folosi metode ilegale pentru fraudarea rezultatului votului din 29 iulie", spun democrat-liberalii.