PAVEL SUSARA: Sorin Ilfoveanu, intre mistica si experiment
- Adam Popescu
- 4 mai 2007, 03:00
Expozitia lui Sorin Ilfoveanu, deschisa recent la Galeria Lima de la Timisoara, este un exemplu tipic pentru felul in care opereaza selectia in randul generatiei saptezeci, din care artistul face parte.
Desi insumeaza un numar semnificativ de lucrari - desen, pictura si, pentru prima oara in spatiul public, casete de autor care contin desene si fotografii -, aceasta expozitie nu are nici cel mai vag aer de retrospectiva, dupa cum nu este nici o simpla expozitie curenta. Ceea ce face Ilfoveanu acum este o actiune tipica de conservare a unui statut deja dobandit.
Integrat perfect in generatia sa, pictorul demonstreaza implicit, folosind ca material lucrarile din ultimii ani, unele chiar in premiera absoluta, atat o optiune personala cat si un proiect mai larg, de generatie, care priveste o intreaga orientare estetica si un anumit tip de angajament moral.
El conciliaza, cu un firesc desavarsit, asemenea majoritatii artistilor care ilustreaza aceeasi tendinta, o meditatie grava, o filozofie subinteleasa si lucid asumata, cu o extrema libertate a limbajului si a gestului artistic.
Desi marcat vizibil de hieratismul picturii bizantine si postbizantine, de austeritatea stilistica a unei viziuni monahale si de imperativele unui ideal moral care implica, printre altele, denuntul si flagelarea carnii, Ilfoveanu nu este nici pe departe un pedagog posac sau un simplu predicator lipsit de imaginatie.
El este un artist liber, in permanenta cautare a formei optime de exprimare, in al carui vocabular intra deopotriva siguranta desavarsita a unui pictor extrem-oriental si tentatia iesirii din canon prin experimentul mental si tehnic de tip avangardist.
Cu toate ca, in mod conventional, expozitia cuprinde genurile pe care le-am amintit deja, in mod profund ea este un act de consacrare a desenului, a desenului fondator, o expozitie a liniei care separa, identifica si defineste. Pana si obiectele tridimensionale ascund de fapt desene care, prin linia lor rigida, sparg si reconstruiesc vidul pentru a-i conferi, finalmente, un sens afirmativ.