Unul dintre clasicii picturii noastre de astazi, Marin Gherasim a deschis, la Muzeul Cotroceni, o ampla expozitie care se numeste "Reconstructia absidei".
Desi nu priveste decat o secventa din vasta opera a pictorului, expozitia poate fi socotita o retrospectiva in felul ei, adica o scrutare cronologica a unui motiv.
Daca temele mai vechi ale lui Gherasim nu erau decat forme de contact cu idealitatea, mici tentative de iesire din real, inclusiv din „realul” imaginatiei, si de a intra in culturalul acreditat si, de aici, direct in sfera spiritualului, prin tematica sa crestina artistul paraseste simbolismul pentru a recupera simbolicul, paraseste o lume convulsiva, patetica si in permanenta stare de combustie pentru a-si dobandi echilibrul in proximitatea unor semne plastice deja investite moral si inlauntrul unei tot mai pronuntate aspiratii catre sacru.
Topografia devine topos, orasul devine cetate, spatiile mari se preschimba in incinte, in spatii intermediare (arcade, porti, ferestre) sau in spatii simbolice si rituale propriu-zise (abside, carti, vesminte). O componenta hieratica, de extractie oriental-bizantina, se exprima tot mai vizibil in pictura lui Gherasim, fara, insa, a impinge reprezentarea in zona mimetismului sau in aceea a demonstratiei teziste.
Cu toata vocatia hieratic-abstracta pe care pictura sa pare a o dezvalui tot mai mult in ultima vreme, Marin Gherasim ramane in continuare un voluptuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlantuit ca altadata, ci unul care a descoperit, dupa indelungi exercitii, ca strigatul salbatic poate fi convertit in energie supravegheata, iar panica privirii se poate stinge in tihna contemplativa.
Aventura a unei constiinte artistice autentice si nelinistite, imagine ampla a unei cariere exemplare, expozitia lui Marin Gherasim este si marturia unui timp si a unei optiuni.
Ea descrie convingator atat ruptura fata de pictura sociologizanta, cat si de pictura precauta, cuminte si neutra. In definitiv, atesta fuga unei intregi generatii din civilizatia pura a ochiului si intrarea precipitata in aceea a unui spiritualism larg, ale carui dimensiuni vor trebui candva analizate mai amanuntit.