Manifestarile artistice care implica o insertie directa in real, din categoria happening, performance, interventii in diverse medii, de la cel peisagistic la cel acreditat cultural, neconventionale in raport cu limbajele traditionale si adunate cam otova in sintagma labila de arta contemporana, reprezinta, in esenta, o reintoarcere la social si la problemele omului concret.
Si ele transmit, mai mult sau mai putin inteligibil, semnalul unui sir de crize: al unei crize de comunicare, al unei crize de creatie si al unei crize care priveste existenta insasi. Artistul decade din conditia lui exemplara, de purtator de cuvant al umanitatii, si isi asuma un mod de a fi perisabil si derizoriu.
Din mesager si comentator al unei idei inalte, el devine agentul unei frustrari colective si comentatorul istoriei imediate. Conventiile estetice dispar una cate una si in locul lor se instaleaza gesturile obisnuite, traumele vietii de zi cu zi. Pana si ideea agresiunii pe care viata sociala o exercita asupra individului si asupra grupului capata expresii directe.
De multe ori, artistul isi construieste deliberat un scenariu agresiv al carui obiect este chiar propriul sau corp. De la suferinta abstracta, incorporata intr-o creatie simbolica, el trece la o suferinta propriu-zisa pe care si-o provoaca singur in timp ce o propune si celorlalti ca model. Mijloacele prin care se realizeaza aceste actiuni sunt diverse si in afara oricaror prejudecati. Elemente vizuale si sonore, miscari scenice si reflexe ale unui ceremonial teatral se asociaza si construiesc impreuna un discurs care aminteste de ritualurile primitive, cand artele nu erau inca diferentiate.
In toata aceasta gesticulatie se poate lesne citi o stare de impas si disperare. Iesirea artistului in strada, denuntul inutilitatii de a crea paralel cu viata si dezvaluirea nenumaratelor disfunctii sunt mai mult decat capricii ale unei simple dorinte de innoire. Ele sunt forme specifice de lupta, strigate impotriva incorsetarii individuale si incercari alternative de a largi orizontul libertatii. Acte lucide, aceste actiuni au si o doza de dramatism, macar si numai pentru a salva cunoscuta relatie dintre luciditate si drama.