Inceputul secolului XX, marcat de cel mai mare dezastru social pe care l-a cunoscut omenirea pana atunci, a schimbat definitiv si perceptia omului ca reper moral si ca masura clasica a tuturor lucrurilor.
Arta a reactionat prompt si s-a intors cu fata spre ea insasi, adancindu-se in studiul limbajului si indepartandu-se sistematic de antropocentrismul traditional. Imaginea a evoluat permanent spre geometrie si abstractizare, imaginarul figurativ fiind inlocuit, incetul cu incetul, de imaginarul combinatoriu.
Doar in fostele tari comuniste, acolo unde forta propagandei si sociologismul vulgar erau singurele estetici acceptate, omul era pozitionat abuziv in atitudini eroice si triumfaliste. Dupa aceste multiple experiente, noile promotii de artisti redescopera valorile figurativismului si ale unei noi abordari a umanului.
In aceasta tendinta, dar dintr-o perspectiva foarte bine personalizata, se inscrie si proiectul „Ipostaze”, al pictoritei Daniela Chirion. Recenta sa expozitie, deschisa la Galeria Luchian 12, priveste tocmai aceasta reabilitare a figurativului si a chipului uman intr-o noua tentativa de a recupera antropocentrismul compromis si pierdut.
Ciclurile de autoportrete, de portrete si de compozitii ample, care privesc relatia morfologica om-animal, sunt tot atatea variante, „Ipostaze”, cum le numeste artista, ale existentei omului in relatia cu sine - autoportretul, cu celalalt - portretul, si cu lumea - juxtapunerea om-animal.
Dar daca neoantropocentrismul priveste, in general, chipul uman ca pe o noua provocare in analiza imaginii si in testarea constiintei de sine a limbajului, demersul Danielei Chirion se indreapta catre universul interior al omului, catre realitatea lui sufleteasca, aceea care a fost, vreme de un secol, negata, hulita sau doar sistematic si abil camuflata.
Artista isi duce discret lupta nedeclarata si lipsita de orice ostentatie impotriva ariditatii, a ipocriziei si a conformismului rasturnat care este insurgenta continua. Ceea ce pare, la prima vedere, o aliniere la traditia figurativului sfarseste prin a fi, de fapt, o foarte speciala atitudine de avangarda. Intr-o lume tehnica si uscata, curajul de a avea sentimente echivaleaza cu o adevarata revolutie.