Personajul ultimei carti a celebrului scriitor este o tiganca din Romania.
Ultimul roman al lui Paulo Coelho, „Vrajitoarea din Portobello”, va fi lansat in Romania peste cateva zile la editura Humanitas. Romanul spune povestea unei tinere tiganci din Transilvania care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o.
„Vrajitoarea” s-a nascut in Romania si nu avea vreun nume. In Beirut, parintii adoptivi ii spun Sherine. Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase - afla adevarul despre lumea in care traieste. Va deveni Vrajitoarea din Portobello. Iar marturiile contureaza un destin de exceptie. EVZ publica in exclusivitate fragmente din carte, precum si un interviu cu scriitorul brazilian.
Reporter: De ce ati ales ca povestea Atenei sa fie spusa de personaje, in loc sa scrieti un roman traditional, in care povestea este relatata dintr-un singur punct de vedere? Paulo Coelho: Cred ca fiecare dintre ele o vede in felul sau. In „Vrajitoarea din Portobello”, Atena, ca personaj care se daruieste, care se dedica pentru a-si urma visul, putea fi descrisa conform conventiilor literare traditionale. Insa eu am preferat sa-i pun pe altii sa vorbeasca despre ea, cea care a riscat, si fiecare sa o judece in felul sau, in functie de experienta proprie. Astfel, avem barbatul indragostit, maestra, discipola, maestrii pe care ea ii intalneste pe drum; fiecare proiecteaza o imagine a Atenei si a lumii ei si, in acelasi timp, vorbesc despre ei insisi.
Care este drumul parcurs de personajul central, Atena, de-a lungul cartii? Desi are o copilarie traumatizanta, Atena este crescuta in puf si este o persoana foarte constienta de ceea ce nu vrea sa faca, desi nici ea nu stie intotdeauna ce nu vrea sa faca. Merge usor, pas cu pas, apropiindu-se de legenda sa personala, de povestea si de scopul ei in viata. Devine mama, creste un fiu, iar acest lucru nu o impiedica sa fie ea insasi. De multe ori aud persoane care spun ca fiul si sotul le incurca. Eu sunt convins ca oamenii care te iubesc, sotul, tatal sau fiul, chiar daca uneori ar vrea ca alegerea ta sa fie alta, te vor sprijini si, in cele din urma, se vor bucura ca tu esti fericit.
Care este sensul cautarii Atenei? Sensul cautarii Atenei este sensul cautarii noastre, a tuturor. La inceput, lucrurile par foarte clare, stim ce nu vrem, stim de ce nu suntem multumiti, dar nu stim exact ce ne poate face fericiti. In cazul acesta, primul lucru care trebuie facut este sa abandonezi tot ce te face fericit, sa pornesti pe drumul tau si sa fii atent la semnele de pe el. Fiecare incepe asemenea Atenei, cu lucrurile care le sunt pe plac, si putin cate putin drumul se construieste.
Care e importanta artei in ziua de azi? Intr-un moment in care exista atatea neintelegeri pe plan politic, economic, religios, barierele fiind din ce in ce mai mari, intr-o lume care tinde spre polarizare si fundamentalism, arta este ultima punte intacta ce permite ca diferitele culturi sa se inteleaga. Poate ca este foarte greu sa inteleg cultura, sistemul politic si religios al vecinului meu, insa intotdeauna ii voi intelege istoria, muzica, baletul, pictura si, atata timp cat exista aceasta punte, va exista posibilitatea de dialog.
Ati scris multe carti si ati vandut peste nouazeci de milioane de exemplare in toata lumea. Cand scrieti o noua carte nu va e teama ca ar putea sa nu fie pe placul cititorilor? In primul rand, pentru mine o carte e o provocare. Vorbeam inainte despre nevoia de a avea un vis. Visul meu nu este sa ajung la un vis, ci sa am unul. Daca visul meu este sa fiu scriitor, evident ca trebuie sa scriu si nu doar sa traiesc din succese trecute. Imi place aceasta provocare. In al doilea rand, scriu pentru a ma intelege mai bine pe mine insumi, caut sa-mi inteleg sufletul. Cand ma asez in fata calculatorului e ca si cum niste intrebari pe care mi le pun apar in acel moment pe monitor.
Astfel, nu-mi pot permite sa fiu complet multumit de mine insumi, nici sa-mi fie frica de ceea ce gandesc. Trebuie sa incerc sa arat ceea ce inima mea vrea sa arate si, fiind primul care vede asta, simt o mare bucurie. Apoi, am siguranta ca cititorul va vedea cartea ca pe un element catalizator care ii provoaca intrebari, si nu raspunsuri. Nu cred ca cititorii cauta raspunsuri in cartile mele pentru ca raspunsurile sunt foarte usor de gasit; cred ca ei cauta intrebarile bune, acele intrebari pe care le am eu cand incep sa scriu.
(Copyright Paulo Coelho/Sant Jordi Associados, traducere din portugheza de Robertina Sfetcu)
FRAGMENTE DE CARTE
„Dumnezeu imi daduse un motiv sa lupt in aceasta vale a plangerii”
„Am luat avionul dupa o luna; prietenul nostru avea afaceri importante cu Nicolae Ceausescu, asa ca am reusit sa ocolim toate hatisurile birocratice si ne-am oprit la un centru de adoptie din Sibiu, in Transilvania. Aici ne asteptau cu cafea, tigari, apa minerala si toata documentatia pregatita - mai ramanea doar sa alegem copilul. Ne-au dus la un orfelinat unde era foarte frig, iar eu nu-mi inchipuiam cum puteau sa-i lase pe bietii copilasi intr-o asemenea situatie. Primul impuls a fost sa-i adopt pe toti, sa-i aduc la noi in tara unde era soare si libertate, dar sigur ca asta era o idee nebuneasca. Ne-am plimbat printre patuturi ascultand plansete, terorizati de importanta deciziei pe care aveam s-o luam. Mai mult de o ora, nici eu, nici sotul meu n-am scos o vorba. Am iesit, am luat o cafea, am fumat si ne-am intors - de cateva ori la rand. Am observat ca functionara care se ocupa de adoptie devenise nerabdatoare, era timpul sa ne hotaram; si in clipa aceea, urmand un instinct pe care as indrazni sa-l numesc matern, ca si cum as fi intalnit copilul care trebuia sa fie al meu, reincarnat, dar care ajunsese pe lume prin altcineva, am aratat spre ea. Cand ne-am intors la Beirut, lumea imi parea schimbata: Dumnezeu imi daduse un motiv sa traiesc, sa muncesc, sa lupt in aceasta vale a plangerii. Acum aveam un copil care sa ne justifice toate eforturile”. (...) Ce facea Atena de fapt? Atena facea cate putin din toate, dar daca ar trebui sa-i rezum viata, as spune: era o preoteasa care intelegea fortele naturii. Mai bine zis, era o persoana care - pentru simplul fapt ca nu avea prea multe de pierdut sau de castigat in viata - a riscat mai mult decat o fac ceilalti si a ajuns sa se transforme in fortele pe care credea ca le stapaneste. Traducere de Gabriela Banu