Am vorbit mai intai, in aceasta pagina, despre cele sapte pacate capitale.
A fost un grupaj care a provocat o ampla reactie din partea cititorilor, si acest lucru m-a bucurat mult. Dar cele sapte virtuti de capatai?
Pacatele preced virtutile. Asa cum spune un mare intelept, cine nu a pacatuit nu are merite in faptul ca este virtuos, fiindca n-a invins niciodata nicio ispita. Majoritatea oamenilor sfinti, de orice religie, au avut in general o viata sovaielnica sau apatica inainte de a se dedica unor cautari spirituale.
De aceea, odata terminata seria pacatelor si urmand logica impusa de Calea Luminii, vom dedica urmatoarele articole celor sapte virtuti cardinale, incepand cu Credinta. Ele rezulta din suma celor trei virtuti teologice, carora li se adauga inca patru cu radacinile in Platon, dar care au fost adaptate de Sfantul Augustin si Sfantul Toma de Aquino (in ceea ce priveste aceste patru virtuti complementare, exista multe divergente, de aceea le-am ales pe cele mai des mentionate, mai conventionale).
Conform dictionarului: din lat. Fide, incredere, s.f., credinta religioasa; devotament fata de cineva sau ceva; tarie in executarea unui angajament; opinie; intentie; virtute teologica.
Conform lui Isus Cristos: „Si au grait atunci Apostolii catre Domnul Dumnezeu: sporeste-ne credinta. Si a raspuns Domnul: Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, i-ati spune acestui dud: smulge-ti radacinile si infige-le in mare; iar el v-ar asculta” (Luca, 17:5-6).
Conform religiei budiste: „Suntem ceea ce gandim. Cu gandul construim si distrugem lumea. Suntem ceea ce gandim. Imaginatia ne poate face un rau mai mare decat cel mai de temut dusman al nostru.
Dar daca ne controlam gandurile, nimeni nu ne poate fi de mai mare ajutor, nici chiar mama sau tata”. (fragment din Dhammapada, colectie a catorva dintre principalele invataturi ale lui Buda)
Conform Islamului: „Cum purificam lumea?”, a intrebat un discipol.
Ibn al-Husayn i-a raspuns: Era odata un seic in Damasc, care se numea Abu Musa al-Qumasi. Toti il slaveau pentru intelepciunea lui, dar nimeni nu stia daca era si un om bun. Intr-o seara, un defect de constructie a provocat daramarea casei unde seicul locuia cu sotia lui. Vecinii, disperati, au inceput sa sape prin daramaturi. La un moment dat, au reusit sa ajunga la femeie.
Ea spuse: „Lasati-ma pe mine. Salvati-l mai intai pe sotul meu, care se afla cam pe acolo”. Vecinii au luat molozul din locul indicat si l-au gasit pe seic. Acesta le spuse: „Lasati-ma. Salvati-o mai intai pe sotia mea, care statea cam pe acolo”.
Ei bine, cand cineva se poarta cum s-a purtat aceasta familie, purifica lumea intreaga prin credinta lui in viata si in dragoste.
Credinta care neaga realitatea: „Cu un an in urma, am tinut un discurs pe un port-avion si am afirmat ca am reusit sa atingem un obiectiv important, sa ne indeplinim o misiune care consta in rasturnarea lui Saddam Hussein de la putere. Rezultatul este ca nu mai exista celule de tortura sau gropi comune” (George W. Bush, 30 aprilie 2004. Chiar luna aceasta (luna in care a fost scris articolul - n.trad.), lumea a vazut fotografiile cu torturile de la inchisoarea Abu Graib, iar executiile colective dintre siiti si sunniti continua chiar in momentul in care scriu acest articol).
Conform rabinului Nachman din Bratzlava: un discipol l-a cautat pe rabin ca sa-i spuna: „Nu reusesc sa vorbesc cu Dumnezeu”. „Asta se intampla destul de des”, i-a raspuns Nachman. „Simtim ca ne este gura pecetluita sau nu ne gasim cuvintele. Si, cu toate acestea, simplul efort de a depasi aceasta situatie este o atitudine benefica”.
„Dar nu-i de ajuns”.
„Ai dreptate. Cand se intampla asa ceva trebuie sa strigi catre inaltul cerului: „Atotputernice, sunt asa de departe de Tine ca nu reusesc nici macar sa cred in propria-mi voce”. Pentru ca, de fapt, Dumnezeu aude si raspunde totdeauna. Noi suntem aceia care nu-i vorbim, de teama ca El nu ne asculta”.
Traducere de Gabriela Banu