Conform dictionarului: subst. feminin, din latinescul invidia. Amestec de ciuda si furie; necaz pe prosperitatea sau bucuria cuiva; dorinta de a poseda ceea ce au altii.
Conform Bisericii Catolice: este contrar celei de-a zecea porunci (sa nu ravnesti la bunul altuia). Apare pentru prima oara in Geneza, in pilda lui Cain si a fratelui sau, Abel.
Intr-o povestire iudaica: un discipol i-a intrebat pe rabini despre un pasaj din Geneza: „Foarte multumit a fost Domnul de Abel si ofranda lui, in timp ce ofranda lui Cain nu i-a placut. Atunci se manie acesta peste poate si se arunca la pamant. Si l-a intrebat Domnul: de ce esti manios, si de ce te-ai aruncat la pamant?”
Si i-au raspuns rabinii: „De fapt, Dumnezeu l-a intrebat pe Cain: de ce esti manios? Pentru ca nu ti-am primit ofranda sau pentru ca am primit-o pe a fratelui tau?”
In opinia ziaristului Zuenir Ventura: Verbele asociate cu ea (cu invidia) sunt a coroda, a distruge. In acelasi timp, trebuie sa tratam invidia ca pe o reactie umana. Toti teoreticienii invidiei cred ca cel mai bun mod de a lupta impotriva ei este sa consideri ca toata lumea sufera de ea intr-o masura mai mare sau mai mica.
Pentru scriitorul Giovanni Papini: Cea mai buna razbunare impotriva acelora care incearca sa ma injoseasca este sa incerc un zbor catre un pisc si mai inalt. Poate ca nici n-as urca atat fara impulsul celor care ma vor doborat la pamant. Individul cu adevarat ager face si mai mult: se serveste de propria defaimare ca sa-si perfectioneze portretul si sa suprime umbrele care-i ascund lumina. Invidiosul devine, fara sa vrea, colaboratorul perfectiunii sale.
Invidia si etica: Pentru savantul si cercetatorul dr. William M. Shelton, invidia este o reactie provocata de ratatii care incearca sa evadeze din realitate ascunzandu-se in spatele unei cruciade care vizeaza restabilirea „valorilor morale”, a „idealurilor nobile” si a „justitiei sociale”.
Situatia capata dimensiuni periculoase cand sistemul scolar incepe sa dezvolte in elev conditiile pentru ca acesta sa-i dispretuiasca pe toti cei care au succes, atribuindu-l mereu coruptiei, manipularilor si degradarii morale. Cum cautarea succesului este inerenta conditiei umane, elevii ajung la un proces schizofrenic de ura tocmai pentru lucrurile care i-ar conduce spre fericire, amplificand astfel crizele de anxietate si diminuand capacitatea de a inova si de a imbunatati societatea.
Satana si demonii: Dracii au venit sa se planga la Scaraotchi. De doi ani incercau sa-l ispiteasca pe un calugar care traia in desert. „I-am dat bani, femei, tot ce avem in repertoriul nostru, si n-a mers nimic”.
„Nu va pricepeti la treaba asta”, le-a raspuns Satan. Hai sa vedeti cum trebuie procedat intr-un asemenea caz. Au zburat toti pana la pestera unde traia calugarul cel sfant. Aici, Scaraotchi ii sopti la ureche: „Prietenul tau, Macario, a fost numit episcop al Alexandriei”. Imediat omul blestema pe toti sfintii si-si pierdu sufletul.
Comentariu din Tao Te King: inteleptii perfecti ai Antichitatii erau misteriosi, supranaturali, patrunzatori, prea profunzi pentru a putea fi intelesi de oameni.
Erau grijulii precum omul care traverseaza raul vijelios in plin dezghet dupa o iarna grea. Prudenti precum acel oaspete al unei persoane foarte ceremonioase. Alunecosi ca gheata care se topeste. Modesti precum lemnul brut care n-a primit forma din mana omeneasca. Cine poate, prin seninatate, sa purifice incet-incet tot ce e impur? Cine poate deveni calm pentru a ramane asa pentru totdeauna? Acela care urmeaza Calea Perfecta nu doreste sa se umple de nicio dorinta.
(Traducere de Gabriela Banu)