Patru zile de la accidentul lui Schumacher. O imagine INCREDIBILĂ cu "câmpul de mine" în care germanul a suferit cumplitul accident

Michael Schumacher continuă să ţină cu sufletul la gură întreaga planetă. Situaţia sa e în continuare critică, la patru zile de la accidentul suferit pe o pârtie din Alpii francezi.

Zeci de imagini, multe dintre ele fără vreo legătură cu realitatea, au însoţit în ultimele zile ştirile cu privire la starea de sănătate a lui Michael Schumacher, fostul mare pilot de Formula 1, care de duminică dimineaţă se află în comă indusă după un accident pe cât de stupid, pe atât de grav petrecut în timp ce se afla la schi.

Cotidianul britanic Daily Mail a prezentat azi o fotografie în care se poate observa clar "câmpul minat" în care Michael Schumacher a fost aproape de a-şi găsi sfârşitul.

În mijlocul pârtiei pe care Michael Schumacher, însoţit de fiul său şi de câţiva prieteni, schia, o mulţime de bolovani, semnalizaţi necorespunzător după cum scrie presa britanică, constituiau un adevărat pericol.

Producerea unui accident grav era, se pare, doar o chestiune de timp.

Schumacher a intrat în "câmpul minat" fără viteză, încercând să-şi ajute un prieten căzut.

La patru zile de la accident, Schumacher e în continuare în comă indusă la Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU).

Ieri, Sabine Kehm, fostul manager al germanului şi purtătorul de cuvânt al familiei Schumacher, a spus că situaţia lui Michael s-a ameliorat pentru prima oară de la accident.

Medicii rămân însă circumspecţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale fostului mare campion mondial de Formula 1.