Patru persoane din localitatea Tomnatic, judeţul Timiş, au ajuns în stare gravă la spital după ce televizorul la care se uitau a explodat. Doi tineri au arsuri pe 70% din corp.
În cameră se aflau patru persoane cu vârste între 19 şi 31 de ani atunci când televizorul a explodat. Aceştia au fost răniţi de cioburile care au sărit din ecranul explodat, dar şi de scânteile care au aprins cuvertura de pe pat. Doi tineri se află în stare gravă, având arsuri pe aproximativ 60-70% din corp.
Una dintre victime a fost transportată la secția de Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara cu elicopterul SMURD, în timp ce celelalte trei au fost duse cu ambulanța. În acel moment, în case se mai aflau patru adulţi şi doi copii, care au fost imediat evacuaţi.
La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, cele patru victime au fost apoi transportate la Bucureşti cu un avion militar.
"O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, execută astăzi, 10 mai, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni – Timișoara - Otopeni, pentru transferul către Capitală a patru pacienţi care au suferit arsuri grave.
Aeronava militară a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 19.00.
Echipamentele medicale specifice şi asistenţa pacienţilor pe timpul zborului sunt asigurate de o echipă medicală a SMURD, sprijinită de medici şi paramedici militari.
Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava este operată de către un echipaj format din comandor Emil Tecuceanu – comandant aeronavă, locotenent-comandor Gabriel Udrescu – pilot și maistru militar clasa a III-a, Gabriel Chiper, iar asistența medicală este asigurată de o echipă formată din medicul locotenent-colonel Dragoș Tudose și paramedici plutonierii Dragoș Mardale și Lucian Dumitru", arată Ministerul Apărării într-un comunicat.