Patru persoane care făceau parte dintr-o grupare criminală din Republica Moldova au fost reţinute, după un şir de operaţiuni speciale derulate de oamenii legii. Aceştia au fost implicaţi într-un jaf armat care a vizat în urmă cu aproape o lună centrul comercial METRO, din sectorul Râşcani, din Chişinău.
Cele patru persoane reţinute au vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani. Liderul grupării, de 32 de ani, a mai fost vizat în alte două acţiune penale, însă fără a-i fi demonstrată vinovăţia, în timp ce celelalte persoane nu au avut antecedente penale, informează Unimedia
Rise Project scrie că cele patru persoane sunt rakeţi modoveni înarmaţi din Transnistria, implicaţi în războiul civil din Ucraina.
Unimedia mai scrie că suspecţii ar fi pregătit jaful armat de la METRO timp de jumătate de an şi că, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliului unuia dintre suspecţi, au fost găsite „cinci pistoale, o armă cu țeavă tăiată, 16 explozibile, 5000 de cartușe, 23 de încărcătoare pentrut Kalaşnikov, 4 veste antiglonț, 19 fumigene, trotil, patru amortizatoare pentru pistoale automate şi un pistol PM, care a fost sustras de la încasator, 14 încărcătoare pentru pistoale PM”.
Jaful armat de la METRO a avut loc pe 30 mai, în jurul orei 22:00 şi s-a soldat cu moartea unui încasator şi rănirea altor doi. Suma extrasă a fost de aproximativ 1,5 milioane de lei moldoveneşti. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţi ar putea primi 25 de ani de închisoare.