Într-o perioadă în care globalizarea este un fenomen din ce în ce mai important, cunoşterea uneia sau mai multor limbi străine este deja o necesitate. Există însă şi câteva limbi străine care, dacă le cunoşti, îţi pot facilita accesul la joburi plătite mult mai bine decât "clasicele" engleză sau franceză.
Învăţarea lor poate fi utilă pentru cazul emigrării într-o ţară străină, pentru a oferi servicii de traducere în România, pentru a te angaja la o firmă care face outsourcing în diverse domenii sau chiar pentru a asigura legătura între investitorii sau firmele din afară şi cei de aici. Un lucru de avut în vedere e că nicio limbă străină nu poate aduce, prin simpla ei cunoaştere, venituri mari, ci este nevoie şi de o profesie de bază stăpânită bine şi de o experienţă în câmpul muncii. Mai jos sunt patru limbi străine care pot aduce venituri consistente, în principal datorită faptului că sunt vorbite în ţări foarte bogate: 1. Germană. Este poate cea mai bună limbă străină pe care ar putea să o înveţe un român, din două motive. Unul este că se vorbeşte în câteva dintre cele mai bogate ţări din lume: Germania, Austria, Elveţia, Belgia, Luxemburg. Mai mult, patru dintre acestea sunt în Uniunea Europeană iar al cincilea are legături strânse cu aceasta, deci accesul angajaţilor români este uşor. Salariul mediu net în Germania a fost anul trecut de 2.039 de euro pe lună, în Elveţia de 5.657 de franci (echivalentul a circa 4.700 de euro), iar în Austria, în 2010, era 1.873 de euro pe lună. Al doilea motiv este că limba germană nu este limbă oficială în alte ţări mai mici şi mai sărace, deoarece nemţii nu au avut colonii, cum este cazul Marii Britanii, Franţei sau Spaniei. Aşadar, singura concurenţă este din partea celor care învaţă pe cont propriu. Un alt avantaj, particular României, este că aici există o mică comunitate germană rămasă din secolele trecute, ceea ce face din ţara noastră un punct pe harta celor care ar vrea să facă aici outsourcing pentru servicii de call center, IT şi altele. PIB per capita în cele mai importante ţări unde vorbitoare de limbă germană*: Germania: 37.897$ Elveţia: 43.370$ Austria: 41.822$ Belgia: 37.737$ Luxemburg: 80.119$ 2. Arabă. Este o limbă greu de învăţat, dar care poate aduce venituri substanţiale celor care o cunosc. Orientul Mijlociu este una dintre zonele în plină dezvoltare, mai ales datorită abundenţei de petrol, iar gama de specializări căutate este foarte mare. Cele mai bogate ţări în care se vorbeşte arabă sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (din care fac parte, între altele, Dubai şi Abu Dhabi), Kuwait, Qatar, Bahrain şi Oman. Salariile pot fi chiar mai mari decât în Europa, pentru a atrage specialişti de bună calitate care nu s-ar muta acolo altfel. Minusul este că în multe domenii salarizarea se face şi în funcţie de zona de unde vine angajatul, iar România este în urma ţărilor vestice din acest punct de vedere. Există şi multe ţări sărace unde araba este limbă nativă, iar tinerii de acolo pot fi o concurenţă serioasă, însă pregătirea şi experienţa practică sunt, încă, mult în urma celor dobândite în România. Legăturile ţării noastre cu ţările din zonă sunt şi ele destul de bune, aşa că accesul pe piaţa forţei de muncă nu ar trebui să fie dificil. De asemenea, există şi destule posibilităţi de a folosi această limbă din România, chiar dacă nu în firme de outsourcing. PIB per capita în cele mai importante ţări unde vorbitoare de limbă arabă*: Arabia Saudită: 24.237$ Emiratele Arabe Unite: 48.158$ Kuwait: 41.691$ Qatar: 102.943$ Bahrain: 27.556$ Oman: 26.519$ 3. Suedeză. Este o variantă puţin luată în calcul de cei care vor să se apuce de învăţarea unei limbi străine, însă are avantaje nebănuite. În primul rând, Suedia este o ţară cu un standard de viaţă foarte ridicat, membră a Uniunii Europene. Din start, vorbim de salarii mari şi de un acces facil pe piaţa forţei de muncă. Condiţiile de lucru, la rândul lor, sunt peste cele din alte ţări bogate ale Uniunii, statele nordice fiind recunoscute pentru interesul pe care îl acordă drepturilor angajaţilor. În al doilea rând, suedeza nu se vorbeşte doar în Suedia, ci şi într-o parte a Finlandei, iar limba este înrudită cu daneza şi norvegiana, ceea ce face ca dacă ştii suedeză să înţelegi şi celelalte două limbi, iar ulterior să le poţi învăţa la un nivel acceptabil. Asta oferă acces la o piaţă a forţei de muncă foarte tentantă. Salariul mediu net în Suedia era de 2055 de euro în 2010. De asemenea, salariul brut din Norvegia era anul trecut de aproape 4.700 de euro, în Finlanda de 3.200 de euro, iar în Danemarca, în 2010, de 4.700 de euro. La fel ca şi în cazul limbii germane, nu există alte ţări sărace unde limbile nordice să fie vorbite din naştere. De asemenea, există multe oportunităţi de angajare pe plan local, chiar dacă nu la salariile din aceste ţări, pentru cei care vorbesc suedeză, norvegiană sau daneză. PIB per capita în cele mai importante ţări unde vorbitoare de limbi nordice*: Suedia: 40.394$ Finlanda: 36.236$ Norvegia: 53.471$ Danemarca: 37.152$ 4. Chineză. Este probabil cea mai greu de învăţat dintre cele patru, dar după cum arată lucrurile este şi cea mai de viitor. China este deja o mare putere economică globală, iar relaţiile de afaceri ale firmelor din această ţară se întind în toată lumea. Angajarea în China s-ar putea să nu fie o idee atât de bună, pentru că salariile sunt încă mici şi e probabil să rămână aşa încă o bună perioadă de timp. Totuşi, se pot face bani din intermedierea relaţiilor dintre firme româneşti şi cele chinezeşti. Adevărata "lovitură" nu are însă legătură cu China propriu-zisă, chiar dacă dimensiunea ţării poate să aducă oportunităţi nenumărate. Chineza se mai vorbeşte în încă trei locuri, mult mai bogate decât statul comunist. Primul este Hong Kong, care deşi face parte din China din punct de vedere administrativ, are o economie de sine stătătoare, construită în perioada în care insula era colonie britanică. PIB-ul pe cap de locuitor în Hong Kong este printre cele mai mari din lume, peste cel al Statelor Unite, iar sectorul financiar este printre cele mai dezvoltate din lume. Într-o situaţie asemănătoare este un alt stat vorbitor de chineză, Singapore. Potrivit FMI, acesta are al treilea PIB pe cap de locuitor din lume, iar dezvoltarea fără precedent din ultimii ani presupune şi nevoia de forţă de muncă bine calificată, inclusiv din Europa. Al treilea este Taiwan, aflat pe locul 19 în acelaşi clasament, una dintre superputerile mondiale când vine vorba de producţia de electronice. Dezavantajul legat de aceste ţări sunt existenţa unui număr mare de vorbitori de chineză (evident, în China continentală), posibilităţile pentru cei care ar veni din România fiind, evident, mai mici decât în alte locuri. Nici distanţa nu joacă ân favoarea românilor, însă în unele domenii pregătirea poate fi net superioară asiaticilor. PIB per capita în cele mai importante ţări unde vorbitoare de limbă chineză*: China: 8.382$ Hong Kong (face parte din Republica Populară Chineză): 49.137$ Taiwan: 37.720$ Singapore: 59.711$ *Sursa datelor: Fondul Monetar Internaţional, pentru anul 2011. Cifrele sunt exprimate în dolari internaţionali. Valoarea aferentă României este de 12.476$