Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat patru persoane din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde, călăuziți de un sârb.
Este vorba de trei adulți și un minor, găsiți în apropierea frontierei, în localitatea Gherman. ”Persoanele respective aveau asupra lor documente eliberate de autorităţile din Kosovo, iar pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Moraviţa pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi și o femeie din Kosovo, cu vârste cuprinse între 28 şi 33 de ani și un minor în vârstă de 8 ani. La cercetări, cetățenii din Kosovo au declarat că au trecut frontiera din Serbia, deplasându-se pe jos, peste câmp, şi doreau să ajungă în Austria, dar aveau interdicție să intre în spațiul Schengen. Adulţii au mai declarat că au apelat la sprijinul unui cetăţean sârb care s-a oferit să-i ajute să ajungă în Austria, urmând să îi plătească suma de 3.500 de euro”, transmite Poliția de Frontieră printr-un comunicat de presă.
Poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi, în Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, l-au identificat şi reţinut pe cetățeanul sârb, în vârstă de 41 de ani, care i-a sprijinit pe cei patru cetăţeni din Kosovo. În prezent în cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii din Kosovo, respectiv de trafic de migranți pentru cetățeanul sârb. Totodată, cei patru cetăţeni din Kosovo au fost preluaţi de autorităţile de frontieră sârbe în baza acordului de readmisie.