Repre zentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi, au declarat ieri că patronul "Pub 75" a înregistrat în baza de date a ITM patru contracte de muncă, la o zi după incendiul din 20 ianuarie, când Sorina Ferari şi-a pierdut viaţa salvând o angajată a localului.
Unul dintre contracte e pe numele supra vieţuitoarei Alexandra Chelaru. "Contractele apar înregistrate cu data de 21 ianuarie. E posibil ca angajatorul să le fi înregistrat în noaptea incendiu lui, după ora 24.00. Chiar şi aşa, cei care erau în local când a izbucnit incendiul lucrau la negru. Un contract se înregistrează cu 24 de ore înainte ca angajatul să înceapă efectiv lucrul", explică inspectorul George Tanasievici, purtător de cuvânt al ITM Iaşi.
Tanasievici adaugă că incendiul ar putea fi încadrat ca accident de muncă cu două victime: "Supravieţuitoarea lucra în local, iar în urma rănilor suferite e în incapacitate de muncă. Am putea face şi pentru persoana decedată încadrarea de accident de muncă dacă se dovedeşte că a intrat acolo pentru a salva vieţi".
Pe de altă parte, dosarul incendiului a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. "Se fac cercetări pentru distrugere din culpă prin incendiere, moarte suspectă şi accident de muncă. Căutăm să vedem dacă vreo persoană se face vinovată de izbucnirea focului sau dacă cineva ar fi trebuit să verifice sistemul electric de la care a pornit incendiul", zice procurorul Nadia Albu, purtător de cuvânt al Parchetului.
Slujbă oficiată de fostul profesor al Sorinei
Tot ieri, Sorina Florinela Ferari a fost înmormântată în localitatea natală, Gura Humorului, judeţul Suceava, în prezenţa a circa 400 de persoane: rude, prieteni, colegi din şcoala generală, liceu şi de la Şcoala Postliceală Sanitară Suceava şi de la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi.
Slujba religioasă a fost oficiată de preotul Emil Roman, care i-a fost profesor la şcoala generală, iar sicriul a fost purtat de şase pompieri militari de la Garda de Intervenţie din Gura Humorului. (A contribuit Sergiu Rusu)