Modalitatea de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal poate crea abuzuri ale inspectorilor fiscali, scrie într-un comunicat al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).
"PNVV îşi manifestă îngrijorarea faţă de posibilele abuzuri ale inspectorilor fiscali, realizându-se prin câteva prevederi ale acestui act normativ un cadru foarte larg pentru un potenţial comportament deviaţionist al acestora”, scrie în comunicat.
Patronatul atrage atenția că sancţiunea suspendării activităţii operatorului economic, fie şi pentru perioada determinată, bazată exclusiv pe culpa unui vânzător, angajat în domeniul cu cele mai mari fluctuaţii de personal, este excesivă.
„O astfel de sancţiune poate fi dispusă totuşi când administratorul societăţii sau directorul general este generatorul infracţiunii. În contextul nivelului de salarizare mic din sectorul comercial, o posibilă clauza contractuală între angajator şi vânzător, prin care să se atragă răspunderea civilă a acestuia din urmă în cazul incidenţei articolul 10 din OUG 91/2014, este nepracticabilă", spune directorul general al PNVV, Ovidiu Gheorghe.
În acest sens, reprezentanţii PNVV propun distingerea clară în textul de lege între fapta prevăzută cu sau fără intenţie, precum şi dispunerea sancţiunilor prevăzute în articolele legii în cazul în care făptuitorul este fie administratorul, fie directorul operatorului economic.