Polițiștii din Călărași au găsit 13 monede din aur vechi de peste 100 de ani, în urma unor descinderi făcute în București, Ilfov și Călărași.
Captură impresionantă a polițiștilor din Călărași! Aceștia au găsit 13 monede din aur vechi de peste 100 de ani, în urma unor percheziții făcute în București, Ilfov și Călărași.
Oamenii legii au făcut vineri, 13 percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov și în București, fiind vizate unele persoane bănuite că dețin obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, în urma unor săpături pentru introducerea unei conducte de gaze, persoanele bănuite au descoperit, în octombrie, mai multe monede din aur, având vechimea peste 100 de ani, pe care au încercat să le vândă, potrivit digi24.ro.
Cu ocazia descinderilor, polițiștii au găsit 13 monede din aur de câte 6 grame, cu vechimea de peste 100 de ani, dar și 1.160 kg de tutun frunză și 8.290 kg tutun mărunțit, a cărui proveniență nu a putut fi justificată.
Prejudiciul estimat constând în cuantumul accizelor datorate bugetului consolidat de stat este de aproximativ 560.000 lei.