Patriciu Achimaș-Cadariu cu privire la DEMITEREA sa: „Mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac. Restul sunt secundare”

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu a declarat că în momentul de față soluționarea cazului bebelușilor internați cu sindrom hemolitic uremic este o prioritate și nu demiterea sa. Acesta spune că își asumă responsabilitatea pentru problemele asupra cărora i se aduc reproșuri, pe de altă parte.

„Mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac, iar în situația de față, mă concentrez ca acei copii să aibă tot ce le trebuie. Am vorbit cu părinții lor, îi sprijinim cât se poate și în continuare lucrăm la Ministerul Sănătății, care trebuie să aibă grijă de sănătatea tuturor celor 20 de milioane de români. Asta e preocuparea mea în acest moment, restul sunt secundare”, a declarat Patriciu Achimaș-Cadariu, întrebat dacă se simte aproape de demitere, scrie digi24.ro

Ministrul a mai adăugat că își asumă în schimb responsabilitatea pentru situațiile de criză în urma cărora primește reproșuri.

„Probabil că principiul pe care plec în comunicarea medicală nu se aplică în această poziție și îmi asum acest lucru. Faptul că nu am participat eu efectiv la comunicare, despre asta e vorba”, susține Cadariu.