Întrebarea este va fi sau nu Dragoș Pătraru luni pe Tvr? Răspunsul final, a precizat acesta, se va decide mâine. După săptămâni de negocieri, sâmbătă vor fi ultimele discuții. Mai exact, cele decisive. "Dacă totul merge bine, din motive care mă depășesc, ne vom vedea din 8 ianuarie tot aici. Desigur, vă povestesc eu tot. Dacă nu, înseamnă că partidul și cenzura au învins încă o dată Starea Nației". Dragoș Pătraru, în ultima emisiune din 2017, pe 21 decembrie.
"În discuțiile pe care le-am avut, TVR a invocat probleme financiare, noi ajungând până la punctul în care am oferit gratuit licența și formatul, oferindu-ne (noi nefiind plătiți din bani publici, ci din surse proprii) să facem și treaba departamentului de publicitate și să vindem noi minute, echipa noastră de vânzări adică, ca să ne scoatem banii.
Eu accept inclusiv să nu fiu plătit in ianuarie, le-am propus să nu ne dea deloc bani, urmând ca pe noi să ne susțină telespectatorii din donații.
Dar problema TVR pare să fie cu totul alta. Nu înțeleg de ce în ianuarie TVR ne-a propus să difuzăm reluari. Pentru cine e important ca Starea să tacă în luna ianuarie?
"Râmâne valabil ce am spus la ultima emisiune, sper ca la întâlnirea de mâine interesul telespectatorilor să fie pus mai presus decât alte interese, ale celor care vor să controleze editorial televiziunea publică," a mai spus Pătraru pentru paginademedia.ro.
"Le mulțumesc din suflet tuturor oamenilor minunați de aici din TVR pentru cum ne-au primit înapoi în această toamnă și pentru cum pun umărul, zi de zi, la audiențele acestei producții. Am arătat încă o dată că aici se poate", a mai spus Pătraru atunci.
Contactat de Paginademedia.ro, Dragoș Pătraru a confirmat că sâmbătă, 6 ianuarie, va avea loc "ultima rundă." Spune că, oricum, "luni, pe 8, vom veni la treabă". Realizatorul lasă de înțeles că Starea Nației se va vedea. Pe TVR sau altfel. "Mâine are loc ultima rundă de negocieri cu TVR, dar prefer să nu comentez deocamdată. Nu înțeleg nici eu ce se întâmplă de două săptămâni.