Mari patinatori ai lumii aduc „Lacul Lebedelor” în România. UNDE MERGEM

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg revine la începutul anului 2018 în Cluj și București, cu două reprezentaţii extraordinare ale spectacolului „Lacul Lebedelor”

La 140 de ani de la premiera spectacolului pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, maeştrii patinajului artistic şi ai baletului clasic rusesc aduc trista poveste a prințesei Odette - transformată în lebădă printr-un blestem vrăjitoresc - la Opera Națională Română Cluj- Napoca duminică, 14 ianuarie 2018, de la ora 16.00. Alături de unii dintre cei mai mari patinatori ai lumii, publicul va fi transpus într-o lume a frumosului și a armoniei pe gheață, cu alunecări grațioase și muzica vibrantă a celebrului compozitor rus, Piotr Ilici Ceaikovski. Spectacolul pe gheață păstrează elementele baletului clasic, cu o coregrafie dificilă, dar spectaculoasă, adaptată mișcărilor specifice patinajului. Nu lipsesc din scenă decorurile impresionante și costumele strălucitoare.

Bucureștenii vor avea parte de un început de săptămână învăluit în suspans și culoare. Luni, 15 ianuarie 2018, începând cu ora 20.00, Sala Palatului va găzdui spectacolul „Lacul lebedelor”. Accesul în sală se face la ora 19.00.

80 de balerini patinatori

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg numără aproximativ 80 de balerini patinatori, mulți campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeștri ai sportului în Rusia. De-a lungul vremii, în ansamblu au evoluat nume celebre în lumea patinajului artistic, precum perechea Ludmila Beloussova şi Oleg Protopopov - care au în palmares titluri europene, mondiale şi olimpice, Alexei Ulanov, campion olimpic, mondial şi european, Ludmila Smirnova - laureată la numeroase campionate olimpice, mondiale şi europene. În prezent, 20 dintre balerinii din cadrul ansamblului deţin titlul de Maestru al Sporturilor în Rusia pentru victoriile obţinute în competiţii naţionale şi internaţionale de patinaj artistic.