Dr. Alexandru Vaida-Voevod a împlinit şasezeci de ani. Întreaga sa activitate se identifică cu paginile cele mai de seamă ale istoriei Ardealului românesc şi viaţa sa este o înşiruire de evenimente şi întâmplări dramatice şi măreţe. Nu este în intenţia noastră să facem enumerarea actelor naţionale şi politice ale d-lui Vaida, scria Realitatea Ilustrată din 7 aprilie 1932.
Cadrul unui articol de revistă ar fi mult prea îngust pentru opera uriaşă a fruntaşului dela Cluj şi apoi personalitatea d-lui Vaida nu poate fi înţeleasă dacă nu se face portretul său psihologic amănunţit un complex, de sensibilitate şi temperament foarte greu de fixat în contururi reale.
Vaida dărueşte multă generozitate de simţire tinerească însoţită de profundă sinceritate oricărei acţiuni şi ar fi necesar un studiu întreg al acestei firi, spre a putea înţelege manifestările sale.
Vom trece deci direct la interviewul solicitat pentru „Realitatea”.
In salonul de primire destăinuesc d-lui Vaida rostul vizitei mele.
„Domnule ministru, câteva amintiri...”
— „De când mă jucam de-a hoţi şi jandarmii?”
- „Nu condiţionez epoca”.
— „Eşti foarte binevoitor. Pofteşte o ţigare!”
Pe măsuţa, împodobită cu un buchet de garoafe albe, stau desfăcute două. cutii de ţigarete fine şi tabacherea cu Regale fără carton.
Din obicinuinţă prefer una din port-ţigaret.
— „Iţi plac astea mocăneşti?"
— „Da!”
— „Şi mie. Ai senzaţia că au
ceva viguros”.
Când ești ministru...
Vaida mă priveşte puţin încruntat ca să sublinieze în altă clipă privirea cu un surâs. In jocul acesta de lumini şi umbre lăuntrice, se poate surprinde personalitatea d-sale. Toţi biografii vor greşi dacă nu vor ţinea seamă de această emoţionantă sinceritate, exteriorizată.
— „Ce amintiri să-ţi povestesc?”
— „In orice caz, ceva în afară de politică şi amuzant. (...)
Reclamația
Vaida îşi aduce apoi aminte de câteva întâmplări cu haz din timpul guvernării national ţărăniste.
„Intr-o dimineaţă, la externe, Gafencu îmi prezintă reclamatia unui medic brazilian,căruia din vina autorităţilor, noastre i se pierduse paşaportul. Odată cu reclamaţia justă, pe care o făcu, el pretindea şi o sumă apreciabilă de bani, reprezentând costul biletului de drum până în Brazilia. Cererea din urmă mi s-a părut cam suspectă şi cum voiam să văd şi eu la mutră pe medic, îl rog pe Gafencu să mi-l prezinte.
In cabinet, las omul să-mi povestească păţania, cu paşaportul, apoi îl întreb unde-a învăţat medicina. Îmi răspunde că în Brazilia.
Atunci fi bun şi ia-mi pulsul! Brazilianul se înroşeşte puţin şi foarte timid îşi aşează degetul cel mare pe artera mânei. Un examen eşuat.
Ii explic că la noi, în România, toţi medicii încearcă pulsul cu trei degete.
Ii mai pui apoi alte câteva întrebări elementare pentru ori care student în medicină.
Cunoşti pe Richaud, Riva-Rocci, Taendelenburg... Iar la toate acestea îmi răspunde să-l iert, că la ei nu se învaţă aşa ceva.
Brazilianul nu era medic, cum nu sunt eu călugăr franciscan.
Totuş, ne-am despărţit prieteneşte şi i-am dat chiar un sfat: când va avea nevoe să-i iau pulsul, să se prezinte la mine.
E ora trei, d. Vaida se grăbeşte, are probabil o întâlnire.
O ultimă cerere: două clişee în biroul de lucru.
Aici o mulţime de ziare străine şi româneşti sunt răvăşite în toată încăperea, iar un tânăr lucrează de câteva zile la coordonarea datelor.
- Domnule ministru, flerul meu reportericesc îmi spune că pregătiţi ceva!
- Da! Memoriile
— Şi pe când le putem aştept?
- Vezi! Asta nu pot să-ţi spun !
D. Vaida ocoleşte orice detalii în privinţa amintirilor pe care le scrie. In orice caz vor fi dintre cele mai interesante din viaţa politică românească.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric