Pastila-minune: vindecă orice boală de la răceală la HIV

Cum ar fi dacă am lua o singură pastilă indiferent de ce ne doare? Oamenii de ştiinţă sunt aproape să facă acest vis să devină realitate. O pastilă minune ar putea fi remediul perfect pentru o răceală obişnuită, gripă sau chiar HIV.

Ideea principală după care ar acţiona această pastilă este următoarea: identifică celulele infectate şi le face să se auto-distrugă. Gama de viruşi pe care pastila-minune ar putea să le identifice este foarte largă.

Rujeola, pojar sau rabie, date uitării peste zece ani

Medicamentul are deja un nume: DRACO. Rujeola, pojarul, rabie şi chiar HIV ar putea fi date uitării în zece ani de acum înainte, timpul în care cercetătorii preconizează că vor reuşi să scoată în farmacii produsul.

“Descoperirea antibioticelor a revoluţionat tratamentul infecţiilor bacteriene iar prin noul medicament sperăm că vom revoluţiona tratamentul infecţiilor virale. În acest moment nu există foarte multe medicamente antivirale pe piaţă", a declarat pentru dailymail.co.uk, Mike Rider, unul dintre medicii care lucrează la această descoperire.

Cum acţionează pastila-minune

Când un virus infectează o celulă din corp, acesta preia mecanismul prin care acea celulă se reproduce şi îl foloseşte în scopul propriu: înmulţirea celulelor bolnave. În mod natural, corpul se apără utilizând proteinele din celulele sănătoase dar multe virusuri pot păcăli acest sistem.

Medicamentul întăreşte proteinele din celulele sănătoase cu un alt tip de proteină care dacă o celulă e “păcălită" de virus o va face să se autodistrugă.