Va raspunde Psihoterapeut Augustin Cambosie, vicepresedinte la Federatia Romana de Psihoterapie.
Cristina: Am o prietena buna al carei frate a murit de curand si urmeaza sa ma intalnesc cu ea. Ce sa fac? Sa deschid subiectul despre moartea fratelui ei sau sa o las pe ea sa vorbeasca prima, sa se destainuie? Depinde de structura prietenei: daca este mai extrovertita sau introvertita. Insa, in principiu, dupa o pierdere este bine sa tinem „doliu psihologic”: adica sa vorbim despre respectiva persoana. De asta sunt prietenii importanti, pentru ca sunt la indemana. Chiar cu riscul de a forta nota, ar fi bine sa provocati o discutie, nu sub forma unui interogatoriu, ci mai degraba sub forma unei descarcari.
Avem nevoie de rememorari, sa conceptualizam o realitate care ne doare foarte tare. In tipologia inmormantarii, in America exista un moment in care toti care sunt la comemorare iau cuvantul si vorbesc despre relatiile lor cu defunctul. In acest fel esti obligat sa accepti ca nu mai este.
Marina: Am 30 de ani si de la terminarea facultatii ma descurc singura. Am un loc de munca foarte bun, iar de catva timp am fost promovata. Cu toate acestea ma simt complexata, mai ales de sefa mea, cu care lucrez de cativa ani si care ma face sa ma simt ca si cum nu fac nimic bun. Eu simt ca fac maximum posibil, mai mult nu pot. Este posibil ca sefa sa se comporte asa pentru ca acesta este stilul ei de manager. Nu uitati insa ca ati fost avansata de curand, ceea ce inseamna ca vi se recunosc meritele si activitatea. Este posibil ca relatia cu sefa dumneavoastra sa fie una mai degraba de rivalitate feminina. Daca este de nesuportat, ganditi-va si la alte solutii de rezolvare a conflictului. Este greu de crezut ca sefa o sa plece doar ca sa va fie dumneavoastra bine.