Hristos a înviat – iată un eveniment care, graţie reţelei de socializare care se laudă că a împrietenit sute de milioane de oameni, s-a bucurat anul acesta de nenumărate aprecieri şi comentarii.
Te şi întrebi cum învia Iisus când nu exista Facebook, adică până acum vreo şapte anişori. Răspunsul e simplu: prin SMS, adică forma aceea extrem de populară, dar în prezent deosebit de învechită, de a-i confirma printre primii şefului că e adevărat că a înviat. Dar gata, în pofida faptului că se vor găsi unii care să afirme că era mai bine pe vremea SMS-urilor trimise întregii agende cu un enunţ din care nu trebuia să lipsească generosul „fie ca...”, mesajele pe telefonul mobil au devenit desuete, cedând locul mult mai practicei invenţii americane fără de care cozonacul n-ar fi crescut atât de frumos şi nici drobul de miel nu ieşea atât de gustos.
La Înviere, comunitatea de sectanţi Facebook - omiteţi-l liniştiţi pe Andrei Pleşu, întrucât acesta, aflând că a fost introdus samavolnic în noua sectă de către nişte persoane care i-au făcut „conturi”, şi-a rugat adevăraţii prieteni să nu comunice cu o stafie - e uşor de recunoscut. Dincolo de cucernicia aferentă situaţiei, ceea ce l-ar putea face să semene cu orice credincios, enoriaşul Facebook îşi foloseşte tehnica multimedia din dotare pentru a împărtăşi cât mai repede şi cu cât mai mulţi măreţia clipei. Prima deosebire faţă de cei de rând e că drept-credinciosul Facebook află înaintea tuturor vestea Învierii Domnului. Practic, la ora la care oamenii obişnuiţi încă nici n-au ieşit din casă pentru a merge la biserică, pe pereţii virtuali Hristos a şi înviat, ceea ce stârneşte iniţial o scurtă controversă. Dar totul se încheie cu o ploaie de „like”-uri, semn că nici în aceste momente de evlavie nu eşti singur.
În continuare, Învierea Celui Fără de Moarte se bucură de mărturii foto, video şi audio. Se pun poze cu suporturi de lumânări, instantanee înainte şi după, e ilustrat traseul luminii de la biserică la scara blocului, sunt suite poze nostime dinaintea slujbei. Apar şi urările în limba engleză, se trimit invitaţii în cluburi, sunt ataşate poze cu iepuraşi. E criticat vânticelul care era să stingă de vreo două ori lumânările până acasă, e evidenţiată luna superbă, iar o televiziune on-line (când Dumnezeu v-aţi împrietenit?!) te anunţă exact de unde vine Lumina şi ce le-a urat preşedintele românilor. Sunt expuse ouă încondeiate, determinându-i pe unii să pună la îndoială faptul că ar fi fost desenate chiar de proprietari, iar pe alţii să cadă în nostalgie. Se pun linkuri la site-uri de profil - cum ar fi crestinortodox.ro, dacă n-aveaţi cultură de resort -, sunt adăugate filmuleţe care să ateste prezenţa la eveniment. Și, dacă tot a început petrecerea, între două guri de pască, merge şi o melodioară cu profil religios, de ce nu chiar creaţia aceea despre Iuda a persoanei bănuite că ar exista sub numele de scenă Lady Gaga?
Departe de cel care vă scrie acum, urmărind degajat forfota caraghioasă din mediul virtual, dorinţa de a-i ultragia pe cei care cred în această nobilă formă de alienare numită Facebook. Suntem în 2011. E dreptul fiecăruia de a se juca aşa cum făceam în perioada pubertăţii completând oracolele colegelor. Pe-atunci, ca şi acum, ne repezeam să comentăm opţiunile legate de flori, fete, filme şi băieţi. Mai ştiţi cum ne dădeam mari prin răspunsuri sforăitoare la întrebarea „dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?” şi la altele aşijderea de naive? Și cu câtă grijă decupam almanahurile părinţilor sau revistele străine cine ştie cum procurate pentru paginile „lasă o poză cu orice drept amintire”?
Cred doar că miracolul Învierii rămâne miracol şi fără a fi îmbogăţit cu albume foto virtuale, iar pentru a fi prieten cu cineva nu e nevoie să te autentifici introducându-ţi parola. Iar acum, cu permisiunea dumneavoastră, voi ciocni nişte ouă, până nu ajunge şi acest obicei pe internet!