Tradiții și obiceiuri de Paște. Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare la creștini, este așteptată cu evlavie români.
Tradițiile de Paște și rețetele pregătite în casele românilor
Ortodocșii sărbătoresc azi Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Această zi este plină de simboluri, fiind ultima zi în care se pomenesc morții.
Preotul Florin-Ionuţ Filip de la biserica Dacia-Cetate din Timişoara a vorbit despre tradițiile din această perioadă și de rețetele gătite în familie:
„Suntem o familie de preoţi şi mergem pe mâncarea tradiţională de Paşti: ciorbă de miel, drob, ouă roşii, miel făcut cu ierburi (verdeţuri, ceapă verde, usturoi verde), păstrăm puţin şi din tradiţia Vechiului Testament.
Nu lipseşte brânza proaspătă cu ceapă verde. În casa noastră, în Joia Mare se pregăteşte cea mai mare parte din mâncarea care cere migală, aşa cum este drobul de miel sau vopsitul ouălor. Anul acesta, în mod excepţional, vineri vom vopsi ouăle. Ciorba şi fripturile se fac sâmbătă. Copiii mănâncă şi miel, dar le facem şi carne de pasăre. Nu lipsesc prăjiturile de casă. Joi seara şi vinerea sunt deja dedicate mai mult rugăciunii. Vineri e post negru", a declarat preotul, pentru AGERPRES.
În familia preotului, copiii se împărtăşesc la liturghia de joi
După liturghia de joi, ziua este dedicată familiei:
„Joi seara, cu toţii mergem la cele 12 Evanghelii, băiatul cel mare, care are opt ani, bate toaca. Vineri seara, toată casa este la denia Prohodului. Sâmbătă se fac ultimele retuşuri, iar seara, la Înviere, băiatul merge cu icoana sau cu clopoţelul. De mormintele bunicilor noi nu ne ocupăm în Joia Mare, aşa cum se obişnuieşte, ci în Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Florii, când se şi face ultima pomenire a morţilor de înainte de Paşti, următoarea fiind în Duminica Tomii", spune părintele Filip.
Tradiții și obiceiuri de Paște. Mâncarea consumată în Săptămâna Patimilor
Mâncarea de bază în casa preotului în Postul Paştilor şi în Săptămâna Patimilor este cartoful şi uleiul de măsline. Pe lângă acestea, preotul spune că se consumă și legume deshidratate, pregătite încă din vară:
„Baza rămâne cartoful, uleiul de măsline, cel de dovleac la micul dejun, într-un bol punem ulei de măsline în care înmuiem feliile de pâine prăjită, apelăm la rezervele de zacuscă şi vinete, ardeiul copt, dovlecel, toate puse de cu vară, iar măslinele sunt pe primul loc.
Mie îmi plac şi roşiile deshidratate cu spaghete. Marele bucătar din mine face şi shaorma cu cartofi prăjiţi, varză proaspătă, castraveţi muraţi, fâşii de soia făcute la tigaie, cu ketchup. Am o reţetă de maioneză de post fantastică, luată de la o maică de la biserica de jos de la Frăsinei: pufuleţi muiaţi în apă amestecaţi cu ulei şi cu muştar.
Problema este că nu se poate păstra prea mult timp, ci trebuie consumată proaspătă. Mâncăm tocane, humus, linte, fasole, salate, cartofi la cuptor cu ulei de măsline, tocană. Eu fac acasă boiaua, dovlecelul românesc îl deshidratez şi îl las cubuleţe. Roşiile pe care le folosim în perioada aceasta sunt roşii deshidratate din vara trecută, pe care le rehidratez şi le folosesc la mâncare. Ne place ciorba de bulion, supa cremă de broccoli. Nu se poate spune că se moare de foame în post, dar postul înseamnă înfrânare. Nu mai e post dacă mănânci o oală de fasole pe zi; aceea se numeşte dietă, cură de slăbire'', a mai spus preotul.