Pașaportul de carbon este numit planul pe care îl are în vedere Uniunea Europeană pentru a reduce emisiile de carbon. Pentru a obține acest lucru, oficialii europeni iau în considerare limitarea numărului de călătării cu avionul pentru cetățenii din statele membre.
Pașaportul de carbon est noul plan luat în considerare de UE pentru combaterea poluării pe teritoriul statelor membre. Măsura are în vedere limitarea călătoriilor cu avionul pentru cetățenii europeni. În locul curselor aeriene se dorește folosirea transportului alternativ, cu trenul sau naval.
Pașaportul de carbon, ce reprezintă
Concret, fiecare cetățean va avea alocată o cotă anuală de carbon, consemnată pe o cartelă. La fiecare călătorie cu avionul, o parte din această cotă va fi consumată. Astfel, călătoriile cu avionul vor fi limitate în funcție consumul acestor cote. Cu alte cuvinte, pe lângă documentele de călătorie normale, fiecare cetățean va dispune și de pașaportul de carbon.
La nivel global, amprenta medie anuală de carbon a unei persoane se apropie de patru tone. Pentru a salva planeta, este nevoie ca fiecare dintre noi să consume cel mult două tone de carbon anual, până în 2050. Este echivalentul a două curse aeriene dus-întors între Londra și New York.
Amprenta medie anuală de carbon a unei persoane din SUA este de 16 tone, printre cele mai ridicate din lume. În Marea Britanie, se situează la 11,7 tone, de peste cinci ori pest nivelul recomandat de Acordul de la Paris.
Când vor apărea aceste documente
Un raport Intrepid Travel citat de CNN preconizează că pașaportul de carbon va intra în vigoare până în anul 2040. De altfel, mai multe state europene au introdus restricții de călătorie aeriene, în contextul în care, între 2013 și 2018, cantitatea de dioxid de carbon emis de avioanele comerciale din întreaga lume a crescut cu 32%.
Pentru o reducere semnificativă a emisiilor, s-a propus ca prețul biletelor de avion să crească cu 1,4% în fiecare an. O astfel de măsură i-ar descuraja pe oameni să zboare. Nu s-a întâmplat însă.
Pașaportul de carbon în alte state
Mai multe țări europena au început să ia măsuri menite să reducă transportul aerian. În Belgia, pasagerii care zboară pe distanțe scurte sau cu aeronave vechi vor fi taxați în plus. Este un demers, apărut înainte de pașaportul de carbon, menit să încurajeze folosirea transportului alternativ, cu trenurile de mare viteză, de exemplu.
Franța a decis să interzică zborurile interne pe distanțe scurte, în situația în care aceeași călătorie poate fi făcută cu trenul în două ore și jumătate sau mai puțin.
O schemă similară este pregătită și în Germania. Un sondaj YouGov arată că 70% dintre germani ar susține astfel de măsuri de combatere a schombărilor climatice, precum pașaportul de carbon. Ei ar fi dispuși să folosească variante de transport alternative, precum trenurile sau călătoriile pe apă.