Primarul general, Sorin Oprescu, a făcut anunțul în timp ce vizita pasajul Pipera. Mașinile au început să circule deja pe pasaj, iar edilul a precizat că nu vrea panglici.
Fără panglică și foarfecă, edilul-șef a anunțat că va deschide pasajul Pipera. După ce a inspectat lucrarea de infrastructură, a cerut câteva retușuri: să se monteze ochi de pisică și a întrebat cine a lipit autocolante cu păsări pe panourile fonoabsorbante de pe pasaj, Sorin Oprescu a anunțat că dă drumul la mașini pe pasaj într-o oră. „Gata. Îi dăm drumul, de luni, într-o oră, două. N-am venit să fac poze, staţi în stânga, în dreapta. Nu vreau cu panglici”, le-a spus primarul jurnaliştilor care îl întrebau dacă inaugurează pasajul. Cu acelaşi prilej, Oprescu a fost oprit de o femeie care a reclamat că strada pe care locuieşte nu are apă şi canalizare. "Sora mea, se rezolvă. Îi dau drumul la circulaţie aici şi după aia rezolvăm şi asta", i-a spus edilul femeii, continuând: „Tu vezi să mergi la vot!". Oprescu recunoaște că a întârzâiat Reprezentantul constructorului a precizat că singura problemă rămasă nerezolvată este legată de porţiunea de drum din faţa Direcţiei Permise Auto a Poliţiei Rutiere, această zonă fiind, deocamdată, semnalizată cu balize. Întrebat dacă a fost amendat constructorul pentru întârzierea lucrărilor, Oprescu a spus că nu au fost aplicate sancţiuni. El a precizat că, dacă ar fi fost vorba să dea sancţiuni, ar fi trebuit să se amendeze singur. Pasajul Pipera, pe care primarul Sorin Oprescu anunţase că îl va inaugura spre finalul anului trecut, a fost construit pentru a se realiza supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca, pe de altă parte. Cei care traversează zona de Nord a Capitalei cu maşina au pierdut între 80 şi 120 de minute în fiecare zi din cauză că nu au putut traversa Pasajul Pipera. Deşi a promis că va inaugura "scurtătura" care ar economisi timpul şi banii cheltuiţi pe carburanţi de şoferi, încă de la sfârşitul anului trecut, pe pod nu s-a putut circula. Poliția Rutieră a fost consultată, în cursul acestei dimineți, dacă poate fi deschis pasajul sau nu. Polițiștii și-au dat acordul, precizând că circulația în acea zonă se va desfășura fără probleme. Citiți și:
- La presiunea șoferilor, Oprescu susține că Pasajul Pipera va fi deschis „în câteva zile” | VIDEO
- Pasajul Pipera, blocat 6 luni la cheremul lui Oprescu. 170 de ore pierdute în trafic de fiecare șofer
- Monica Macovei: Oprescu, "un maimuţoi care râde şi păcăleşte"
- Bilanțul lui Oprescu în patru ani: Nimic pentru locuințe sociale, maidanezi și retrocedări
- INTERVIUL 2+1. Nicuşor Dan: 100 de minciuni sau promisiuni neonorate ale lui Sorin Oprescu
- TOP 10 minciuni ale lui Oprescu
- Casele sociale-fantomă ale lui Oprescu
- Oprescu nu a avut bani de case, dar a cumpărat ceasuri aurite