O fotografie surprinsă din întâmplare de naveta spațială Mars Reconnaissance Orbiter pe suprafața Planetei Roșii stârnește curiozitatea cercetătorilor. Aceștia cred că genul acesta de caverne pot susține viața pe Marte, astfel că-i vor acorda o mai mare atenție în perioada următoare.
Aflată în misiune de fotografiere a vulcanului Pavonis, naveta Mars Reconnaissance Orbiter a fotografiat întâmplător o o gaură cu diametrul de 35 de metri. Fotografia i-a intrigat pe specialiștii NASA care sunt de părere că este vorba de o peșteră ce merită cercetată mult mai amănunțit.
Chiar dacă nu exclud posibilitatea ca fotografia să reflecte o formațiune de lava întârită, însă au anunțat că îşi vor concentra viitoarele misiuni pe explorarea acestei peşteri.
În opinia specialiștilor, asemenea caverne pot constitui habitate ideale pentru viitorii astronauţi care vor ajunge pe Marte în viitor.
Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) este o navă spațială a NASA proiectată să exploreze suprafața planetei Marte de pe orbită. Naveta este dotată cu o serie de instrumente științifice, camere foto, spectrometre și un aparat radar pentru a analiza formele de relief, stratigrafia, mineralele și gheața de pe Marte. Rolul său este de a studia și de a identifica locuri posibile de amartizare pentru viitoarele misiuni pe care intenționează NASA să le trimită aici.
Sistemul de comunicații MRO transmite mai multe date spre Pământ decât toate celelalte misiuni interplanetare la un loc și urmează să servească drept satelit de transmisie pentru viitoarele misiuni.