Partidul Social Democrat "Constantin Titel Petrescu" a câştigat alegători, acum patru ani, din confuzia de nume cu PSD.
“De uninominalul ăsta” n-au bani să participe, însă preşedintele formaţiunii, Constantin Ionescu alias ”nea Costică”, se pregăteşte pentru prezidenţialele de la anul, fiind gata să devină primul şef de stat român emanat din rândul locatarilor săraci de la bloc.
“Pe Trotuşului, aţi spus?”, se mai asigură o dată şoferul, butonând meticulos aparatul de taxat ce refuză pentru câteva secunde să se conformeze comenzilor. “Da, mai jos de palmierii de la Brâncoveanu”.
Ei, palmierii lui Piedone din sectorul 4 al Capitalei, se simt bine chiar dacă s-a cam lăsat frigul şi vin alegerile. Din goana maşinii galbene, Bucureştiul rămâne la fel: cvartale de blocuri ce curg monoton, şerpuind pe străzi cu nume de izvoare.
Vecinul înscris în partid nu ştie unde e sediul Pe Trotuşului, la numărul 2, anunţăm oprirea. Registrul Partidelor Politice ne informase, în prealabil, că vom găsi aici sediul Partidului Social Democrat „Constantin Titel Petrescu”, botezat aşa în onoarea marelui politican interbelic. Aveam să aflăm în câteva minute că, de fapt, aici locuieşte preşedintele formaţiunii, Constantin Ionescu, mult mai cunoscut sub apelativul “nea Costică”.
Partidul? “Domnule, nu ştiu unde are sediu, dar e un partid foarte bun!”, ne anunţă, în faţa blocului, un bărbat care precizează că “nea Costică e vecinul meu, eu stau la trei, el la patru, n-am avut niciodată probleme. Nu cred însă să fie acasă”. După îndelungi insistenţe, nimeni nu răspunde la interfon. Avea dreptate vecinul de la trei. “Îmi pare rău că nu vă pot ajuta, deşi sunt şi eu înscris în “Titel Petrescu”. Dar n-am fost niciodată la sediu, la şedinţe, la chestii de astea ce ţin de viaţa partidului”, ni se explică pe un ton preţios.
Tovarăşa de viaţă, doamna Nina
Chiar avem noroc: o doamnă răsare în uşa blocului, cu un teanc de hârtii în mĂnă şi cu o atitudine vădit curioasă, de administrator de bloc. “Ah, nu găsiţi pe nimeni acasă la ora asta, sunt la serviciu. Aşteptaţi să o sunăm pe domna Nina, soţia lui nea Costică, ea va poate spune cu exactitate unde e sediul”, ne anunţă doamna, butonând stângace un mobil de ultimă generaţie. Aşteptăm. La telefon nu răspunde nimeni, iar doamna ne promite să ne dea numărul. În cinci minute însă, „cine ştie, poate mă sună Nina înapoi şi nu vrea să vi-l dau”.
Doamna pleacă vijelios cu vraful de hârtii, urmărită cu privirile interesate de câţiva muncitori care se odihnesc “turceşte” pe bordurile “Videanu”. La câţiva metri, trei maidanezi încearcă nervii trecătorilor. Aparent, nervii sunt slabi. “Titel Petrescu” trăieşte într-un cartier neprietenos: zona e împânzită cu afişele conservatorilor lui Voiculescu. Însuşi patronul Antenelor candidează în colegiul de aici. Ne zâmbeşte din afişe, dar ne şi ameninţă cu binele etern: “Să vezi ce poate face Voiculescu!”. În buza unei scări apropiate, un grup de bărbaţi dezbate problemele stringente pentru ţară, remarcând trist, la final, că oricum Steaua nu mai bate pe nimeni.
“Care Tinel Petrescu, bă?”
În sfârşit, punctuală, după cinci minute, doamna se întoarce şi ne dă numărul promis. Nina n-a răspuns, pesemne. O jumătate de oră mai târziu, dăm chiar de soţ, domnul preşedinte Constantin Ionescu. Mult doritul sediu? În centru, lângă Cişmigiu, într-o clădire cu culoare largi şi întortocheate ca un labirint antic, cu zeci de camere adăpostind tot felul de asociaţii şi organizatii, de la Uniunea Veteranilor de Război a colonelului Cucu la Partidul Republican al lui Gheorghe Dinu, avocatul etern candidat la prezidenţiale şi Capitală.
La poartă, paznicul ridică nedumerit din umeri. N-a auzit în viaţa lui de partidul invocat de noi (“care Tinel Petrescu, bă?”), se uită mirat pe nişte liste ce ar trebui să conţină toţi “chiriaşii” imobilului, nu găseşte nimic şi decretează inexistenţa formaţiunii. Chiar la intrarea în clădire, ridicăm accidental privirea şi, victorie! O pancartă ne spune că locul căutat se afla exact acolo, la etajul trei. În sfârşit, după ore întregi de căutări, am dat de “bârlogul” domnului Ionescu.
Nucleul dur al partidului
Partidul cu nume prea lung pentru a fi invocat în formulă completă în articolele de presă este unul istoric, anunţă preşedintele său, fiind continuatorul şi succesorul legitim al Partidului Social Democrat condus de Constantin Titel Petrescu în primele decenii ale secolului trecut.
Formaţiunea de astăzi are aproape 30.000 de membri pe hârtie, dar “activi sunt undeva în jur de 1.000, acesta e nucleul dur al partidului nostru, format din cei care nu concep să renunţe la politică indiferent de greutăţi”. Socialiştii lui Ionescu se zbat la marginea spectrului politic, lipsiţi de fonduri şi sponsori, “păi ăştia caută garanţia că-şi vor recupera banii investiţi”. Filiale, să tot fie 23 prin ţară, nici preşedintele nu ştie cu exactitate: “au fost mai multe, dar s-au mai rărit”.
PLANURI PENTRU 2009 “Avem şi un candidat: eu!” Constantin Ionescu e convins că partidul său a strâns la alegerile din 2004 o zestre electorală de patru-cinci procente, dar “Cozmâncă (n.r. - îl imită pe liderul PSD, afundându-se în scaun, clipind des şi vorbind ca Dan Spătaru) ne-a adus la 0.4% prin voturile alea nule de care vorbea Băsescu. Erau ale noastre!”.
Ipoteza e susţinută cu un argument plauzibil: “Înainte de închiderea urnelor, a ieşit Lăzăroiu (n.r. - Sebastian Lăzăroiu) pe televiziuni şi a anunţat că un partid neparlamentar a luat foarte multe voturi. Eu am crezut că e vorba de PNG. Dar Lăzăroiu a zis: «S-ar putea ca acest lucru să se datoreze unei confuzii de nume». Pentru mine a fost clar că era vorba de partidul nostru, altă variantă nu exista decât posibila asociere PSD-PSDCTP”.
“Chiria ne omoară!” La uninominal, organizaţia lui Ionescu nu participă, din lipsă de fonduri: “Actuala lege electorală este îndreptată împotriva partidelor mici. Păi, noi ar fi trebuit să finanţăm o eventuală candidatură cu peste 300.000 de euro. Or, tunari în partid nu avem!”. Iar în România, viaţa partizană nu e deloc uşoară: “Chiria la sediu ne usucă, ne omoară, ajungem la peste 20 de milioane de lei pe lună, cu tot cu utilităţi. Eu câştig maxim 25 de milioane, lucrând în domeniul asigurărilor”.
„Asta e viaţă?”
Totuşi, preşedintele PSDCTP are gânduri mari. Ţinteşte o candidatură la prezidenţialele din 2009, procesul de strângere a celor 200.000 de semnături necesare fiind în toi. “Avem şi candidat: eu! Voi fi primul preşedinte al României care n-a fost membru PCR, singurul care stă la bloc şi nu vrea să se îmbogăţească”, anunţă scrupulos domnul Ionescu. E convins că partidul său ar aduce la putere cei mai capabili oameni dintr-un singur motiv: “n-avem nicio clientelă de plătit”.
De aceea, toate contractele făcute cu distribuitorii de energie s-ar rezilia imediat. “Aş spune: băieţi, hai, lăsaţi-ne! Ramurile strategice trebuie să fie în mâna statului”, se imaginează Constantin Ionescu în biroul spaţios de la Cotroceni. În plus, s-ar fixa un raport între salariul minim şi cel maxim de 1 la 10, nu de 1 la 15 cât e acum.
"De ce să ne ferim de cuvinte, avem de-a face cu exploatarea omului de către om. Unii iau peste 5.000 de euro pe lună, iar fetele alea de la supermarket, cărora le păcăne în cap aparatele alea toată ziua, câştigă minimul pe economie. Asta e viaţă?”, se revoltă, socialist, preşedintele PSDCTP. Şi nu fără motiv, din moment ce “mai avem puţin şi declarăm lupta de clasă între îmburgheziţii şi dezmoşteniţii soartei”.
EPOCA DE AUR Amintiri cu polonezi şi Pepsi din Costineştiul de odinioară
Constantin Ionescu e vechi în politică. A fost în PSDR-ul lui Segiu Cunescu, dar a plecat pe drumul său atunci când a simţit că Alexandru Athanasiu duce formaţiunea către groapa cu lei a PDSR-ului. “Ăştia au făcut mai mult rău României decât PCR-ul”, e convins admiratorul lui Titel Petrescu. “Doar Iliescu are treabă cu stânga acolo, aş zice că e singurul comunist reformat. De fapt, şi asta cu comunismul e o mare eroare. Păi, anii ’65-’80 sunt unii de glorie, să recunoaştem. Ani în care Costineştiul era rai pentru polonezi, cehi şi RDG-işti. Unde mai găseai Pepsi în estul european?”, remarcă mai mult retoric Ionescu.
Pentru socialismul postcomunist, demonizarea stângii rămâne o mare enigmă. Asta pentru că tinerii de astăzi ai României, scârbiţi de ceea ce văd în jurul lor, ar avea nevoie de o alternativă “mai de suflet”.
“Ţuţea dormea cu Pravda la piept” Preşedintele PSDCTP îl invocă şi pe Petre Ţuţea în ajutorul ipotezei sale: “Când eşti tânăr, dacă nu eşti de stânga, înseamnă că nu ai inimă”. Îi amintim că remarca lui Ţuţea mai avea şi o continuare – “dacă mai eşti de stânga şi după 30 de ani înseamnă că nu ai minte”. Constantin Ionescu, trecut demult de 30 de ani, parează elegant: “Bine, el a luat-o pe panta asta cu credinţa, cu nu ştiu ce. Ştiţi ce a zis Cioran despre el, că ţinea Pravda la piept când dormea, aşa că, ce să mai...”.
CURRICULUM VITAE Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Ionescu? Fost lider sindical la Rocar Bucuresti, Constantin Ionescu a participat la alegerile pentru primăria Capitalei din 1996. Îşi aminteste şi acum de Victor Ciorbea, “un băiat bun, fără interese meschine, dar slab. Ordonanţa nouă a guvernării sale, cu acele salarii compensatorii, a fost cel mai mare dezastru al României”, dar şi de Dan Voiculescu, pe atunci un mărunt lider al unei formaţiuni invizibile – Partidul Umanist Român.
Opulenţa lui Dan Voiculescu Înainte de scrutinul din 1996, Voiculescu ar fi organizat o întâlnire cu candidaţii, probabil într-o încercare de a racola noi membri pentru PUR. “Nu vă spun ce bogăţie şi opulenţă a afişat atunci, într-o vilă de la Piaţa 1 Mai, în zona Kiseleff. Am rămas blocat, eu băiat de la ţară, să văd ce era acolo. Am băut numai apă, că mi se uscase şi gura văzând cum se lăfăie ăştia”, rememorează astăzi Constantin Ionescu.
CE CREDE DESPRE...
Emil Boc Nicolae Ceauşescu Traian Băsescu Ion IliescuCIFRE. Zestrea electorală a Partidului Social Democrat „Constantin Titel Petrescu” nu face notă discordantă în peisajul micilor formaţiuni partizane româneşti. Organizaţia prezidată de Constantin Ionescu a obţinut 14.882 de voturi la alegerile parlamentare din 2004, la Camera Deputaţilor şi 19. 314 la Senat. Preşedintele zice că, de fapt, au fost mult mai multe, anulate însă de «maşinăria» teribilă pusă în mişcare de organizatorii scrutinului. Localele din vară n-au avut nici ele darul să resusciteze electoral pacientul PSDCTP. Doar 10.438 de voturi a reuşit să atragă partidul de stânga, obţinând trei posturi de consilier local.