Parlamentul European s-a adresat Tibunalului de la Haga să elibereze mandat de arestare şi să-l atragă la răspundere pentru crime de război în Ucraina pe aliatul lui Vladimir Putin din Belarus, preşedintele Alexandr Lukaşenko.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Parlamentului European, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, la fel ca dictatorul rus Vladimir Putin, este implicat în deportarea copiilor din Ucraina. Eurodeputații solicită Curții Penale Internaționale să ia în considerare emiterea unui mandat de arestare a acestuia, potrivit site-ului PE.
Deputații PE notează că Belarus este responsabil pentru prejudiciul cauzat Ucrainei și pentru crimele comise în țara vecină. În special, deputații vorbesc despre rolul regimului belarus în exportul ilegal de copii. În raportul adoptat, aceștia solicită instituțiilor UE și țărilor membre ale blocului să ia toate măsurile necesare la nivel internațional pentru a asigura urmărirea penală a liderilor politici și militari din Belarus, responsabili de crime împotriva umanității și genocid.
Întrucât Curtea Penală Internațională (CPI) a emis deja mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru ombudsmanul rus pentru copii, Maria Lvova-Belova, europarlamentarii solicită CPI să ia în considerare un mandat de arestare similar pentru Alexandr Lukașenko.
„De asemenea, ar trebui să fie extinsă lista bielorușilor și rușilor care fac obiectul sancțiunilor UE”, se arată în comunicat.
Rolul lui Lukașenko în deportarea copiilor din Ucraina
De la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, țara agresoare a recurs la deportarea copiilor ucraineni în Rusia. Au fost stabilite numele a aproape 20 de mii de deportați, dar aproximativ 200 de mii de copii care se aflau în teritoriile ocupate de Rusia sunt sub amenințarea deportarii. OSCE a recunoscut deportarea în masă a copiilor. Deportarea copiilor este luată în considerare de Curtea Penală Internațională de la Haga, care anterior i-a numit pe președintele rus Vladimir Putin și pe ombudsmanul pentru copii Maria Lvova-Belova implicați în crimă și a emis un mandat de arestare pe termen nedeterminat.
Opoziția din Belarus a susținut că guvernul lui Alexandru Lukașenko ar fi implicat în deportarea a 2.150 de copii ucraineni, inclusiv orfani. Ei au fost duși în așa-numitele tabere de recreere și sanatorii din regiunile Gomel și Minsk din Republica Belarus.
Ca dovadă a implicării Belarusului în deportarea copiilor din Ucraina, la Curtea Penală Internațională de la Haga a fost prezentat un videoclip din tabăra Dubrava, în care cântărețele și propagandiste bieloruse Alexandra și Valentina Gruzdeva se adresează copiilor, urându-le moartea preşedinţilor ucraineni şi americani.