Parlamentul desemnează mâine şase membri ai CNA

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, mâine, în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflându-se numirea a şase membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, validarea noului preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi a membrilor Consiliului de Reglementare al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energie.

UPDATE: Comisiile de cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au amânat azi, din lipsă de cvorum, audierea candidaţilor propuşi pentru a deveni membri în CNA, anunţă Agerpres. O nouă şedinţă comună a Comisiilor de cultură ale Parlamentului este programată pentru mâine la ora 9,00.

Potrivit Legii CNA, Camera Deputaţilor trebuie să avanseze Parlamentului două propuneri, Senatul - două, Preşedinţia şi Guvernul câte una. În cazul a şase din cei 11 membri CNA - Răsvan Popescu (preşedinte), Lorand Turos, Ioan Onisei, Constantin Duţu, Mircea Valeriu Deacă şi Gelu Trandafir - mandatele expiră pe 19 decembrie. După primirea avizului în Comisiile de cultură, candidaţii vor trebui validaţi prin votul senatorilor şi deputaţilor care se reunesc mâine în şedinţă comună. "Audierile pentru membrii CNA (şase locuri) au loc astăzi, de la ora 16,30, în comisiile comune reunite de cultură, iar pentru preşedintele CSA audierile au loc tot luni, de la 16,30, în cadrul comisiilor reunite de buget. În şedinţa comună de marţi vor mai fi dezbătute şi votate modificările la Regulamentul Avocatului Poporului", a declarat, conform Agerpres, secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, după şedinţa conducerii celor două Camere ale Parlamentului.

După şedinţa comună, va avea loc o şedinţă ordinară a Camerei Deputaţilor în care se va dezbate moţiunea simplă pe buget iniţiată de PDL.