Parlamentarii vor vota reguli noi în audiovizual

Posibilitatea de demitere a președintelui CNA, membri ai societății civile în Consiliu și sancțiuni mai mari pentru TVR se numără printre propunerile noului Proiect de Lege a Audiovizualului ce va fi depus în Parlament.

Sorin Roşca Stănescu a anunţat că va depune săptămâna aceasta la Parlament un proiect pentru o nouă Lege a Audiovizualului. Senatorul PNL spune că proiectul a rezultat în urma a cinci dezbateri organizate la nivel național la care au participat specialiști și oameni politici și a altor două dezbateri în Consiliul Național al Audiovizualului. Inițiatorul susține și că proiectul este în acord cu Directiva Europeană privind serviciile mass-media. „Necesitatea unei noi legi a audio- vizualului a fost recunoscută de către toți parlamentarii, indiferent de partid. Proiectul de lege a rezultat în urma a cinci dezbateri la care au participat specialişti și oameni politici și am ținut cont de ideile lor. Alături de mine semnează aproape toți parlamentarii opoziției”, a spus Sorin Roșca Stănescu.

Noutăți aduse de lege

● preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului poate fi demis „pornind din interiorul CNA”.

● se consacră un regim juridic ferm în ceea ce priveşte protecţia minorilor, cu cele mai mari sancţiuni în acest domeniu

● reguli clare şi precise în legătură cu organizarea şi funcţionarea CNA, ca organism colectiv de decizie.

● vor fi definite valorile care trebuie să reprezinte interesul public.

● se doreşte ca o parte a membrilor CNA să fie desemnaţi de către societatea civilă și să fie mai puţini membri desemnaţi de partide. O parte a amenzilor se vor regăsi în bugetul instituţiei pentru proiecte culturale.

● amenzile vor fi raportate la bugetul de venituri şi cheltuieli al televiziunilor şi posturilor de radio.

● sancţiunile pentru televiziunea publică vor fi mai mari decât cele pentru televiziunile private.

Laura Georgescu evită să semneze noul ROF

Valentin Jucan , membru CNA, i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin, în care arată că, președinta Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu, refuză să semneze Decizia prin care urmează să intre în vigoare noul Regulament de Organizare și Funcționare al CNA (ROF). Regulamentul, adoptat de majoritatea membrilor, reduce din puterile președintelui instituției. Valentin Jucan a mai spus că șefa CNA și-a luat concediu, evitând astfel intrarea în vigoare a Regulamentului.