Parlamentarii revin astăzi din vacanță. Mai puțin Opoziția

Parlamentul se reunește astăzi într-o nouă sesiune, de la care Opoziția, aflată în grevă parlamentară, va lipsi. Prima zi se anunță a fi tensionată pentru că, deși a decis că nu va mai participa la lucrări, USL dorește să ocupe în continuare funcții în conducerile celor două Camere.

Ca la fiecare început de sesiune, astăzi se vor alege conducerile Camerei și Senatului, adică vicepreședinții, secretarii și chestorii care compun Biroul Permanent. De obicei o pură formalitate, de această dată alegerile s-ar putea solda cu oarecari tensiuni, pentru că, deși a anunțat că nu va mai participa la lucrări, USL dorește în continuare să aibă funcții în conducerea camerelor, în conformitate cu algoritmul rezultat în urma alegerillor parlamentare din 2008. Reprezentanții Puterii au, în schimb, o altă opinie. Președintele PDL, Emil Boc, declara ieri seară că dacă membrii Opoziției "îşi doresc maşină, diurnă, cazare la hotel Bucureşti, trebuie să vină la Parlament să-şi susţină punctul de vedere". O altă noutate pe care o va aduce această sesiune va fi că Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calității", nu va mai candida la o poziție de vicepreședinte al Camerei Deputaților. CITIȚI ȘI:

  • Grevă a la USL: legi blocate, dar fugă după funcții
  • Adrian Năstase renunță la vicepreședinția Camerei Deputaților