Cercetătorii au făcut un prim pas extrem de important pentru tratarea unei boli care distruge milioane de vieți. Mai exact, un tratament radical împotriva bolii Parkinson a fost testat pe oameni. În cadrul terapiei, medicamentul este administrat direct în creierul pacientului.
Pacienţilor care au participat la aceste teste le-a fost administrat tratamentul de mai multe ori prin intermediul unui orificiu introdus într-o parte a capului. Aceeaşi modalitate a fost utilizată şi pe grupul de control căruia i-a fost administrat un tratament placebo, informează BBC.
Ambele grupuri au prezentat o ameliorare a simptomelor, ceea ce înseamnă că nu se ştie clar dacă medicamentul a fost responsabil pentru aceste beneficii. Cu toate acestea, analizele efectuate în urma acestui proces demostrează că există îmbunătăţiri în zonele cerebrale afectate în cazul persoanelor cărora le-a fost administrat medicamentul, scrie Descopera.ro.
Autorii studiului afirmă că acest lucru reprezintă o posibilitate a „reactivării” celulelor cerebrale degradate de boală. Alţi specialişti din domeniu susţin că este mult prea devreme pentru a concluziona că simtomele pacienţilor cu Parkinson s-au îmbunătăţit. Cercetătorii din cadrul studiului susţin că port-implantul, amplasat pe craniul pacienţilor, ar putea fi utilizat şi pentru administrarea substanţelor chimice în timpul chimioterapiei sau a medicamentelor pentru persoanele afectate de Alzheimer.