Evenimentul Zilei > Social > Parisoula Lampsos: „Nu ştiu dacă Saddam m-a iubit. Nu cred că era capabil de sentimente”
Parisoula Lampsos: „Nu ştiu dacă Saddam m-a iubit. Nu cred că era capabil de sentimente”

Parisoula Lampsos: „Nu ştiu dacă Saddam m-a iubit. Nu cred că era capabil de sentimente”

EXCLUSIV. Într-un interviu acordat EVZ, "blonda de la palatul lui Saddam", Parisoula Lampsos, vorbeşte pentru prima dată despre cei 30 de ani pe care i-a petrecut alături de dictatorul irakian.

Saddam Hussein în rolul seducătorului care-şi struneşte patosul oriental doar prin ambiţii europene, petreceri cu glam occidental la Bagdad, viniluri cu Elvis Presley sau Paul Anka la serate în care stele ale vestului, precum Martini şi Coca-Cola, deschideau apetitul spre jurăminte de dragoste eternă – o imagine insolită a dictatorului irakian este adusă zilele acestea în atenţia publicului internaţional de o femeie care, vreme de 30 de ani, a trăit într-o relaţie dragoste-ură cu temutul lider de la Bagdad.

"Numele ei este Parisoula Lampsos, dar eu o cunosc drept Maria. Americanii i-au dat numele ăsta, pe care ea l-a păstrat apoi, de-a lungul anilor în care a avut identitatea protejată", spune scriitoarea şi jurnalista suedeză Lena Katarina Swanberg, cea care a adunat mărturiile Parisoulei Lampsos într-un volum, "Viaţa mea cu Saddam Hussein", lansat zilele acestea şi în România.

O "vinere fatală" din 1968

Nu-i place să i se spună "amanta lui Saddam Husein" – a fost mai mult şi mai complicat de atât, spune Parisoula, care a decis să dezvăluie într-o carte adevărul ei, o versiune pe care a ascuns- o prea mult timp, spune ea, chiar şi în faţa rudelor sale cele mai apropiate. L-a întâlnit pe Saddam într-o "vinere fatală din august 1968", pe când avea 16 ani şi era doar "o fetiţă drăguţă din societatea înaltă a Bagdadului, parte dintr-o gardă veche irakiană cu gânduri aproape europene".

Saddam avea în jur de 30 de ani, dusese o viaţă modestă în Al-Awja, un sat de lângă Tikrit (la nord de Bagdad), tatăl său fie dispăruse, fie murise înainte ca Saddam să se nască. După câteva furtuni care îl aduseseră şi în arest, dar şi în exil, Saddam avea deja siguranţa celui care reuşise să urce pe o poziţie fruntaşă atât în guvern, cât şi în cadrul partidului Baas, care chiar în anul acela ajunsese la putere.

S-au întâlnit la o petrecere în casa unor vecini, creştini de origine armeană, Gina şi Harout al- Khayyat, proprietarii unui atelier exclusivist de croitorie pentru bărbaţi, din Bagdad. Saddam venise cu un bodyguard şi cu fratele său vitreg, Barzan al-Tikriti – cel care mai târziu avea să devină şeful teribilului mukhabarat, serviciul secret al lui Saddam.

"Acesta era bărbatul în al cărui năvod cu ochiuri dese mi-am trăit viaţa, până în ziua în care am bănuit că plănuia să mă omoare", spunea Parisoula, "proprietate" a dictatorului irakian până în 2001, când a fugit din Bagdad – o călătorie dramatică, ce a durat un an întreg.

Primul loc de refugiu a fost Thailanda, unde a obţinut protecţie americană. Acum are 58 de ani. Din anul 2003 trăieşte în Suedia, ţara în care s-a căsătorit una dintre fiicele sale.

AMINTIRI DIN IRAK ADUSE ÎN SUEDIA

"Lena a făcut un roman din lacrimile mele, din disperarea mea"

EVZ: O carte despre "viaţa fascinantă şi înspăimântătoare" alături de Saddam Hussein. O istorie de 30 de ani. Cum a început?
Parisoula Lampsos:
Trebuie să precizăm că nu eu am scris această carte, de fapt. Am petrecut doi ani în discuţii cu scriitoarea suedeză Lena Katarina Swanberg, iar ea a făcut un roman din poveştile mele, din lacrimile mele, din disperarea şi fericirea mea. Am trăit atâtea încât aş avea de povestit pentru încă o carte, te asigur.

L-am întâlnit pe Saddam Hussein puţin după ce împlinisem 16 ani – am şapte fraţi, dar sunt singura fată din familie -, aveam o viaţă frumoasă, ai mei mă protejau, trăiam în lux la Bagdad, alături de familia mea. Saddam a fost prima mea dragoste, dragostea de adolescentă. Când ne-am întâlnit, el nu era dictatorul şi tiranul care avea să devină – de fapt, nici nu prea ştiu cine era atunci.

Ce s-a întâmplat până la urmă… doar Dumnezeu poate judeca. Părinţii mei au fost îngrijoraţi din cauza acestei relaţii, au încercat să ne despartă… nimeni din familia mea nu este prea mândru de ceea ce s-a întâmplat. Doar sper că mă vor înţelege mai bine acum, când îmi vor citi această carte.

Vă plasaţi în seria femeilor care au iubit bărbaţi de temut. Se spune că Eva Braun îl iubea aşa de mult pe Hitler încât nu s-a întrebat niciodată dacă războiul său este just. Se întâmpla să discutaţi cu Saddam despre deciziile sale?
Au fost momente extraordinare alături de Saddam, dar toate acestea s-au petrecut pe vremea în care eram foarte tineri. Nu pot fi comparată în niciun fel cu Eva Braun – în primul rând pentru că ea a locuit cu Adolf Hitler, în timp ce eu nu am locuit niciodată cu Saddam Hussein.

Saddam avea familia lui, soţiile lui… Relaţia noastră a durat foarte mult, dar eu am avut întotdeauna drumul meu, am avut grijă să îmi urmez şi o cale profesională. Au fost şi perioade lungi în care nici nu-l vedeam pe Saddam, dar aveam casa mea, iar familie îmi erau, înainte de toate, cei trei copii. Sigur că auzeam că la Bagdad se întâmplă lucruri îngrozitoare… Dar azi duc o viaţă liniştită, departe de toate acestea.

Spuneaţi că aţi fost "blonda de la palatul lui Saddam". Eraţi liberă să alegeţi un stil? Aţi ocupat un post-cheie în Federaţia Irakiană a Femeilor, deci aţi putea analiza acum totul dintr-un punct de vedere feminin… sau feminist….
Vin dintr-o familie de greci şi am fost crescută în credinţa grec-ortodoxă. Familia mea şi, cu atât mai mult, familia soţului meu erau apropiate cercurilor foarte restrânse ale familiei regale irakiene.

Aparţineam cu toţii elitei vechi din Bagdad, o clasă socială ale cărei gânduri şi credinţe erau, mai mult sau mai puţin, orientate european. Când Saddam a preluat puterea, majoritatea acestor oameni au părăsit Irakul. În ceea ce mă priveşte, am fost crescută în ideea că soarta unei femei este să se căsătorească şi să se îngrijească ca familia şi soţul ei să aibă un cămin fericit.

Timpurile s-au schimbat, însă, destul de rapid. Am terminat o facultate şi mi-am continuat cariera profesională, mă consider o femeie foarte puternică şi, dacă nu ar fi fost aşa, la câte s-au întâmplat, atât eu, cât şi copiii mei am fi murit până acum. Dar situaţia mea era una aparte. Pentru femeile din Irak în general viaţa este cu totul şi cu totul diferită. Iniţial, Saddam îşi dorea pentru femeile de la sat o viaţă mai bună, imagina programe de dezvoltare.

Nu vreau să discut acum situaţia femeilor din Irak dintr-un punct de vedere feminist… O să spun doar că, în mod cert, atât timp cât Saddam s-a aflat la putere, în guvernul său au avut acces doar bărbaţii.


"Lumea ar trebui să-şi amintească că, la început, Saddam era foarte iubit, mai ales în rândurile celor săraci.",
PARISOULA LAMPSOS, autor
 
Foto: Hepta


FINAL

Saddam, care admira tot ce era american, devenise o ameninţare pentru oricine, inclusiv pentru el însuşi, spune Parisoula, amintindu-şi ziua în care a văzut imagini de la executarea dictatorului

EVZ: Aţi spus că vă simţeaţi "proprietatea lui Saddam". Când a devenit relaţia de tinereţe apăsătoare? De ce aţi avut impresia că trăiţi în umbra bărbatului iubit?
Parisoula Lampsos:
Relaţia mea cu Saddam Hussein a durat mai bine de 30 de ani, răstimp în care am avut vreme să schimb infatuarea adolescenţei în frică. Nu s-a întâmplat atunci când mă temeam că mă va ucide şi am găsit puterea să fug, şi nici măcar atunci când mă paraliza groaza că într-o zi o să mă găsească şi o să mă omoare.

Şi Dumnezeu ştie că a încercat… N-aş şti să spun dacă Saddam m-a iubit. Nici măcar nu-mi dau seama dacă era capabil de asemenea sentimente. Dar ştiu că, pentru un anume motiv, mă dorea aproape, la îndemână.

Ştiu că prin patul lui Saddam trecuseră nenumărate femei înaintea mea, ca să nu mai vorbesc de cele care au fost după mine. Dar cândva, când era el foarte tânăr, cred că l-a surpins faptul că ceva din mine l-a impresionat mai mult decât îl impresionau altele. Şi pe atunci cunoştea multe fete, aşa cum veţi putea citi şi în carte, avea iscoade care aveau grijă să-i aducă aceste fete în pat în mod regulat.

Aşa cum, de altfel, avea să facă şi fiul lui, mai târziu. Singura diferenţă în cazul meu este că nu m-a mai lăsat să plec… Mai târziu… nu sunt singura care a simţit că îşi trăia viaţa în umbra dictatorului. Întregul popor irakian, femei, bărbaţi şi copii, trăiau în umbra lui Saddam. Iar acesta este un fapt şi nu o impresie…

Reveniţi în carte asupra unei imagini, anume "braţul lung" care era Saddam, acţionat de un braţ şi mai lung, respectiv statul american. Legenda lui Saddam este reală sau mai degrabă promovată de medii occidentale?
În primul rând nu aş spune că vorbim tocmai de o legendă. În mintea mea, cuvântul legendă are mai degrabă legătură cu sfinţii creştini, iar Saddam avea multe faţete de personalitate, dar în niciun caz pe cea de sfânt. Nu sunt implicată politic, dar, desigur, nu este chiar un secret că America l-a sprijinit pe Saddam o bună perioadă de timp.

Aşa cum spuneam şi în carte, e ironic că tocmai americanii au vrut să scape de Saddam Hussein. El, cu trabucurile sale cubaneze, cu whiskyul său american, cu pălăria sa de cowboy. Admira tot ceea ce era american. La final, însă, Saddam era o ameninţare pentru oricine, inclusiv pentru el.

Vedeţi, probabil, filme despre lucruri pe care dv. le-aţi trăit. Există momente în care vă vine să săriţi din scaun şi să strigaţi "e o prostie, am fost eu acolo"!?
Reacţionez de multe ori în felul acesta atunci când citesc sau văd câte ceva legat de Irak şi Saddam Hussein. Dar fac orice efort să mă ţin departe de toate lucrurile acestea. Aveam de spus o poveste, mi-am îndeplinit misiunea, acum cel mai bine pentru mine este să uit totul.

Ce aţi simţit în ziua în care toate televiziunile de ştiri din lume derulau imagini de la executarea lui Saddam? V-a murit atunci un prieten sau un duşman?
Ca om, l-am iertat pe Saddam pentru tot ce mi-a făcut mie şi familiei mele. Ştiu că la final Dumnezeu îi pedepseşte pe cei care merită să fie pedepsiţi. Există oameni care nu vor putea ierta niciodată răul pe care l-a făcut Saddam şi pot înţelege asta. Când mi-au arătat fotografiile cu Saddam mort, mi s-a rupt inima în adevăratul sens al cuvântului şi am fost transportată la spital. Era aşa, un amalgam teribil de sentimente în mine…

Păstraţi legătura cu oameni din vechea gardă irakiană?
Majoritatea celor pe care îi cunoşteam eu au murit. Prin contacte de familie mai ştiu câţiva oameni din actualul guvern, dar, aşa cum am spus-o deja, în acest moment îmi doresc o viaţă departe de toate acestea.

Viaţa dv. de acum?
E complicat să povestesc… Americanii mi-au oferit viză pentru a merge să trăiesc în Statele Unite, dar nu doream să trăiesc singură acolo. Una dintre fiicele mele s-a căsătorit în Suedia şi aşa se face că am sfârşit prin a mă muta aici. Îmi place Suedia, sunt cetăţean suedez, nu mi-aş dori să trăiesc vreodată în altă parte.

De ce aţi decis să faceţi publică întreaga poveste acum? Unii v-ar acuza de goană după bani… Cum a reacţionat familia lui Saddam?
M-am decis, de fapt, cu multă vreme în urmă, mi-am spus că, dacă voi supravieţui anilor cu Saddam, o să scriu o carte despre asta. Situaţia mea era foarte com plicată, foarte ciudată, n-aş fi avut curaj să vorbesc cu nimeni vreodată despre asta.

A fost o viaţă singuratică pentru mine în multe feluri. Oricum, n-aş fi putut avea încredere în nimeni şi n-aş fi putut spune întregul adevăr. Voiam ca măcar familia mea să ştie ce s-a întâmplat… au fost atâtea neînţelegeri. De cum m-am stabilit în Suedia, am început să caut pe cineva care ar fi putut să scrie povestea mea.

A durat o vreme şi sunt fericită că acum multă lume va cunoaşte adevărul, peste tot, inclusiv în România. Cât despre familia Hussein, nu mai păstrez legătura cu nici unul dintre ei. Cei doi fii ai săi, Uday şi Quasay, care mă vizitau mereu în casa mea de la Bagdad, sunt, amândoi, morţi.

"Erau trei bărbaţi, dintre care primul de o eleganţă remarcabilă. Purta un costum albastru de mătase şi o cămaşă albă orbitoare. Saddam Hussein. Prima impresie mi-au făcut-o ochii lui căprui, bizari, aşa cum nu mai văzusem vreodată. Căutătura lui Saddam strălucea metalic, parcă era din argint sau aur patinat. Câteva clipe mai târziu aveam să-i spun: "Aveţi ochi de animal. Aveţi o privire rece". Oricine altcineva ar fi putut fi pedepsit cu moartea pentru aceste cuvinte. Dar Saddam a izbucnit în râs."


Parisoula Lampsos
O POVESTE DIN BAGDAD:

"Saddam îmi amintea că mă supraveghează"

L-a întâlnit pe Saddam Hussein în august 1968, pe când el era deja căsătorit, din 1963, cu Sajida Talfah, fiica unchiului său, Khaitallah Talfah. "O femeie care stătea chiar şi câte un an departe de el, până când Saddam îi permitea să se întoarcă".

"Dar asta nu era important pentru Sajida, pentru ea avea să fie important, mai târziu, doar faptul că era nevasta preşe din telui". În 1968 Saddam avea deja cinci copii, printre care şi celebrii Uday Hussein şi Qusay Hussein.

Cu cea de-a doua soţie, Samira Shahbandar, avea să se căsătorească în 1993. După un an în care fusese flatată şi inspirată de dragostea lui Saddam, părinţii au trimis-o pe Parisoula Lampsos "în exil", la rudele din Beirut.


FAMILIE. Saddam, alături de prima soţie, Sajda, şi de cei cinci copii ai lor, printre care şi Uday şi Qusay
FOTO: REUTERS

"Nu s-a pus niciodată problema să mă căsătoresc cu Saddam. În primul rând, în calitatea sa de preşedinte al Irakului, el nu s-ar fi putut însura niciodată cu o femeie care nu era musulmană. În al doilea rând, familia mea nu l-ar fi acceptat niciodată în peţit, pentru că era căsătorit. Şi nici eu nu voiam să mă căsătoresc. Câteodată mi se făcea milă de soţia lui, Sajida", spune Parisoula.

Conştientă de metehnele "omului violent şi avid de putere", dar şi ţinând seama de protestele părinţilor, Parisoula a încercat să-şi refacă viaţa, căsătorinduse, în 1970, cu un armean dintr-o familie bogată şi creştină, Sirop Iskandarian. Familia lui Sirop era una dintre apropiatele fostei case regale irakiene (Eugenia, mama lui, obişnuia să joace cărţi cu regele Faisal al II-lea). În 1971 s-a născut prima ei fiică, Elizabeth, iar câţiva ani mai târziu, cea de-a doua, Alexandra.

Devenit preşedinte în 1979, Saddam îi amintea că o supraveghează atent. Într-o seară, într-un discurs televizat, Saddam Hussein a citit numele unor familii irakiene bogate, ale căror proprietăţi urmau să fie predate statului, listă care începea cu numele lui Sirop Iskandarian. Saddam le-a confiscat casa în care locuiau, iar pe domeniul lor şi-a construit propriul palat. Decisă să-l caute şi să-l înfrunte, Parisoula l-a reîntâlnit pe Saddam şi a reuşit doar să-şi relanseze iubirea.

ÎN ÎNTUNERIC

"Ştiam mirosul sângelui de om"

"Cu cât avansa în vârstă, cu atât devenea mai preocupat de ascunzătorile sale secrete. Mult mai târziu, când americanii l-au găsit pe Saddam Hussein într-o grotă sub pământ, n-am fost deloc surprinsă. El trăia şi acţiona cu precădere în întunericul subteran. (…) Îmi amintesc dimineţile devreme în dormitorul nostru, în vila cea mare, lângă fluviu. Saddam era perfect treaz înainte de răsăritul soarelui, iar înainte de rugăciunea de dimineaţă era deja pregătit să ucidă. Mă obişnu isem să recunosc mirosul sângelui de om. Dacă apuci să-l mi roşi o dată, nu-l uiţi în veci."

  • Mărturisirile Parisoulei Lampsos, culese de jurnalista suedeză Lena Katarina Swanberg sunt disponibile şi în librăriile din România.
  • Volumul "Viaţa mea cu Saddam Hussein", lansat în Colecţia Reality Shock de Editura Pandora M, costă 39,00 de lei.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: