Părinții victimei lui Mario Iorgulescu, declarații cutremurătoare. Cum au aflat totul?

Durere fără margini în familia lui Dani Vicol, tânărul de 24 de ani omorât de Mario Iorgulescu într-un accident înfiorător produs pe Şoseaua Chitilei din Bucureşti.

Părinţii tânărului ucis au povestit, la România TV, cum au aflat despre accident şi despre faptul că băiatul lor a murit.

„În noaptea aceea eram la serviciu şi la ora 2 şi jumătate m-au anunţat nişte prieteni. Mi-au spus să vin repede pe Şoseaua Chitilei că Dani a făcut accident. Am intrebat cât de grav, daca e bine si au zis vin-o repede ca nu stim, politia nu ne lasa sa vedem ce s-a intamplat. La 3 fara cateva minute am ajuns la locul faptei.

Cand am ajuns am mers la ambulanta, am crezut ca e acolo, acolo se strâgneau lucruri. Nu era acolo. Prima ambulanta a plecat cu ranitul, iar pe copilul meu nu-l găseam. Spuneau ca e la spital, dar era pe jos aruncat pe iarba la 10 m de masina lui.

Toti incercau sa ma duca intr-o parte si alta ca sa nu-l vad. Politistii nu m-au intrebat cine sunt, am spus sunt tatal victimei, am întrebat unde e şi mi s-a zis sa am rabdare şi sa stau linistit.

Dupa aproape o ora, stând în zona, ma uitam, intrebam, am aflat ca el este mort deja. Din momentul acela nu stiu ce reactii am avut, foarte urate, nu am mai putut sa rezist”, a povestit tatăl tânărului ucis de Mario Iorgulescu.