Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins vineri cererea formulată de părinţi pentru suspendarea ordinului ministrului Educaţiei privind introducerea clasei pregătitoare.
Acesta este cel de-al doilea proces pierdut de părinţi după ce miercuri judecătorii Secţiei contencios administrativ a CAB au respins o cerere similară formulată de mai mulţi părinţi.
CAB judecă vineri cel de-al treilea dosar în care mai mulţi părinţi cer suspendarea aceluiaşi ordin al ministrului Educaţiei privind clasa pregătitoare, anunţă Agerpres.
Avocaţii părinţilor şi-au susţinut cererile, miercuri, în faţa completului Secţiei contencios administrativ a CAB şi au arătat că, în afara celor patru grupuri însumând circa 80 de părinţi care au acţionat în instanţă împotriva ordinului ministrului, potrivit sondajelor, circa 75% din totalul părinţilor aflaţi în situaţia de a-şi înscrie copiii la clasa pregătitoare sunt nemulţumiţi de prevederile ordinului.
'Există îndoieli serioase privind legalitatea actului administrativ. Potrivit Legii educaţiei, toate măsurile importante trebuie luate pe baza unor consultări prealabile: cu beneficiarii ordinului, adică părinţii, cu autorităţile locale, cu celelalte entităţi din sistem. Ministerul nu este deţinătorul adevărului absolut - acesta a spus că nu este nevoie de o asemenea consultare', a declarat avocatul Cătălin Bulgariu, care îi reprezintă pe părinţi.
Celălalt apărător, Mihai Radu, a adăugat că ordinele ministrului trebuie să se limiteze la cadrul legislativ existent, iar legea prevede sistemul deschis al formei de învăţământ.
'Ordinul conduce la restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Care este justificarea ministerului pentru emiterea unui ordin care ar trebui să intervină în avantajul copiilor, când până acum înscrierea a fost făcută fără incidente şi nimeni nu a contestat această metodă? Care a fost ideea din spatele acestui ordin, care îi nemulţumeşte pe cei care ar trebui să fie beneficiarii acestuia?', a întrebat avocatul Mihai Radu.
FSLI consideră că ordinul, în forma lui actuală, intră în contradicţie atât cu unele principii de drept constituţional, cât şi cu o serie de realităţi cu care se confruntă sistemul de învăţământ, astfel încât aplicarea lui în condiţii de eficienţă este, practic, imposibilă. Ministrul Baba: „Hotărârile vor fi puse în aplicare”
În opinia sindicaliştilor, actul normativ a fost adoptat cu încălcarea procedurii de consultare obligatorie a societăţii civile.
Vinerea trecută, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, susţinea că MECTS va pune în aplicare deciziile judecătoreşti care vor fi pronunţate în urma contestaţiei făcute de cei 80 de părinţi. ''Noi aşteptăm ca instanţele să se pronunţe şi bineînţeles că hotărârile instanţelor vor fi puse în aplicare. Acest lucru este evident', a spus Baba.