Din ce în ce mai multe studii indică faptul că fumatul pasiv dăunează grav sănătăţii, inhalarea fumului de către nefumători având consecinţe serioase. Agenţia Naţională Antidrog trage un semnal de alarmă.
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an pe 19 noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra oamenilor.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Sector 5, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel naţional și local, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
Totodată, având ca temă „Ajută–mă să cresc!”, Ziua Naţională fără Tutun oferă Agenţiei Naţionale Antidrog cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară - aşa numitul “fumat pasiv” - alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare. Fumatul pasiv, este unul dintre cele mai grave efecte ale fumatului - inhalarea fumului de ţigară de către persoanele nefumătoare, reprezintă un comportament la fel de nociv. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi.
Astfel, specialiştii C.P.E.C.A. Sector 5 vor desfăşura, în cadrul Liceului ”Grigore Cherchez”, precum şi în Parcul Eroilor, de pe raza sectorului 5, activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare asupra efectelor nocive cauzate de consumul de tutun, de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc. Totodată, vor fi diseminate pliante şi materiale informative cu conţinut antitutun.
Fumatul pasiv ne priveşte pe noi toţi, până şi în casele noastre, pentru că fumatul partenerului, al unuia dintre părinţi expune membrii familiei (copiii sunt cei mai afectaţi) la o întreagă serie de urmări extrem de periculoase. În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie.
Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. Se estimează că, până în anul 2020, numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.
Efectele negative ale fumatului nu se limitează la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650000 victime; dintre acestea, 80000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.