Un tată de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce s-a certat cu mama copilului său și apoi l-a abandonat pe micuț într-o parcare.
Oamenii care treceau prin parcarea unui magazin de construcții și bricolaj din Constanța au fost șocați când au decoperit un cărucior cu un copil de 2 ani abandonat.
„La data de 14 iulie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați de către un bărbat, agent de pază la o societate comercială de pe raza de competență, cu privire la faptul că ar fi găsit un copil minor, cu vârsta de aproximativ 2 ani, care se afla într-un cărucior, în parcarea magazinului de bricolaj”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.
Sosiți la fața locului, polițiștii au reușit s-o identifice pe mamă și să dezlege enigma.
„În urma verificărilor, polițiștii au identificat-o, pe raza municipiului Constanța, pe mama minorului în cauză, o femeie de 23 de ani”, se mai arată în comunicatul IPJ Cnstanța.
Până la urmă, au aflat ce se întâmplase: tatăl copilului s-a certat cu concubina sa și a abandonat, pur și simplu, căruciorul, cu tot cu copil.
„Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 14 iulie a.c., în jurul orei 21.45, tatăl biologic al minorului, un bărbat de 34 de ani s-a deplasat cu acesta pe aleea de acces a societății comerciale unde, în urma unor discuții în contradictoriu purtate prin telefon cu mama copilului, a luat decizia de a-l abandona în zona indicată”, se mai arată în document.
Până la urmă, copilul a ajuns în grija autorităților, iar tatăl denaturat a fost reținut.
„Minorul, în vârstă de 1 an și 6 luni, a fost examinat medico-legal, stabilindu-se că necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Constanța în vederea dispunerii măsurilor de protecție socială. Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe și rele tratamente aplicate minorului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare”, se încheie comunicatul polițiștilor.