Părintele transplantului de organe, Thomas Starzl, a murit la vârsta de 90 de ani

Cunoscut ca pionier al transplantului, medicul american Thomas Starzl a încetat din viață, la vârsta de 90 de ani, după cum au precizat membrii familiei.

Doctorul a murit sâmbătă în reședința sa din Pittsburgh, Pennsylvania, informează Agerpres.ro

Primul transplant efectuat de Starzl a fost făcut în 1963. Doctorul a fost, de asemenea, cunoscut pentru progresele înregistrate în transplantul de rinichi.

Thomas Starzl s-a ocupat și cu dezvoltarea unor medicamente pentru prevenirea respingerii organelor, inițiativă care a favorizat utilizarea pe scară largă a transplantului de organe.

Doctorul și omul de știință este cunoscut și pentru cercetările efectuate asupra utilizării de organe de animale pentru transplant la om.

Cartea pe care Starzl a scris-o, "The Puzzle People", a fost considerată de Wall Street Journal una dintre cele mai bune biografii ale unui medic scrise vreodată.